PC îl aşteaptă pe Radu Cosca la cotitură: viceprimarului i se pregăteşte retragerea sprijinului politic

   Mandatul de viceprimar al conservatorului Radu Cosca, protejatul primarului Marius Stan, este pe cale să se termine, în ciuda faptului că, teoretic, PC-istul a fost învestit în funcţie pentru o perioadă de patru ani. Apropierea conservatorului de democrat-liberalul Titi Dumitriu – prietenul şi partenerul său de afaceri – nu este văzută cu ochi buni şi, mai ales, acceptată de către greii din fruntea USL. Cererea social-democraţilor de retragere a sprijinului politic al lui Radu Cosca a fost acceptată de către preşedintele conservatorilor, Eugen Durbacă, astfel că activitatea viceprimarul în plan politic şi privat este atent monitorizată atât de către PSD, cât şi de către o serie de conservatori, care ar avea de câştigat în cazul în care Radu Cosca ar fi decapitat.

 

   Eugen Găvan visează, din nou, la un mandat de viceprimar

   Conservatorul care ar avea cele mai mari beneficii de pe urma retragerii sprijinului politic al viceprimarului Radu Cosca este nimeni altul decât Eugen Găvan. PC-istul, ce i-a rămas devotat lui Eugen Durbacă, visa, încă de anul trecut, să fie instalat în fotoliul de viceprimar. Apropierea lui Marius Stan de Radu Cosca i-a dat, însă, planurile peste cap, căci liberalul a insistat ca PC-istul Cosca să fie desemnat viceprimar, în ciuda faptului că Eugen Durbacă nu a fost prea încântat. Campania electorală va fi cea care va decide soarta politică a lui Radu Cosca. Surse din cadrul USL afirmă că, în cazul în care Radu Cosca se va afişa cu Titi Dumitriu în campanie, ori dacă viceprimarul va permite ca postul de televiziune Antena 1 Galaţi-Brăila să se implice prea mult în promovarea electorală a democrat-liberalului, care candidează în Colegiul 7 împotriva social-democratei Lucreţia Roşca, conservatorului îi va fi retras sprijinul politic.

   Corina Dobre