Politic

De parcă nu ne-ar fi suficienți Picu Roman și habarnistul șef Ionuț Pucheanu, suntem forțați de PSD Galați să suportăm un city manager capabil doar să se promoveze pe rețelele de socializare. Pentru asta, gălățenii îl plătesc pe pesedistul Marius Humelnicu la nivelul celor doi celebri viceprimari, cu nu mai puțin de 11.600 lei pe lună. Humelnicu, Marius Humelnicu, este un fost fotbaliator, de genul dar nu de talia lui Marius Stan, un băiat care a schimbat chiloții de sp
În ședința de Consiliu Local ce va avea loc astăzi, luni 25 septembrie 2017, la poziția a doua de pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre aparent benefic pentru bugetul local și pentru gălățenii cu datorii: ”Proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare, constând în impozite și taxe locale, datorate bugetului local de către persoanele fizice de
Pasivitatea cu care gălățenii au acceptat să fie călăriți politic de personaje precum Eugen Durbacă, Dan Nica, Victor Paul Dobre sau, mai grav, de nulități patentate gen Picu Roman și Ionuț Pucheanu, duce la pierderea identității locale. Sub luminata lor administrare, Galațiul este pe cale să-și piardă identitatea de oraș industrial, economia se ține din videochat iar cultura a fost adusă pe ultima treaptă de rezistență înainte de prăbușirea iminentă. În pa
Democrația în PSD Galați funcționează după reguli nord-coreene. Într-o tăcere totală, Organizația Municipală a PSD Galați pune la cale, pentru sfârșitul lunii septembrie, realegerea deputatului Florin Popa în funcția de președinte. Surse din interiorul partidului afirmă că, de frica liderului pesedist, niciun alt membru de partid nu și-a manifestat dorința de a-i fi contracandidat lui Popa. Astfel, Florin Popa se pregătește, alături de pușcăriabilul
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, pregătește un proiect de hotărâre prin care liderul zonal al ”opoziției”, liberalul Victor Paul Dobre, să fie împroprietărit cu terenul pe care acesta deține o urâțenie de clădire, pe strada Oțelarilor (foto). Astăzi, 31 august 2017, consilierii locali vor vota primul pas al acestei scheme politice: dezmebrarea în parcele a terenului municipalității pe care se află clădirea în care și-a avut cabinetu
Singura șansă de dezvoltare a zonei dunărene Galați-Brăila este proiectul mai vechi al regretatului scriitor Laurențiu Ulici privind constituirea unei zone metropolitane. La sfârșitul anilor 1990, Laurențiu Ulici, în calitate de senator de Brăila, a propus ca cele două orașe de la Dunăre să se unească fizic și administrativ pentru a deveni cea mai mare aglomerare urbană după București. Megalopolisul ar fi adus celor două zone componente, fără eforturi deosebite,
Pe principiul ”nu contează ce faci, contează ce arăți electoratului”, primarul Ionuț Pucheanu își pregătește deja al doilea mandat, fără să aibă nicio realizare în plan administrativ. Pucheanu își cumpără vectori de imagine și este mai preocupat de presa pe care se va baza în următoarea campanie electoral, decât de soarta orașului pe care îl păstorește. Relevant, în acest sens, este faptul că finanțează un site, Gazeta
Ionuț Pucheanu putea fi un bun securist, dacă păstra tradiția din familie, dar a ales calea mai ușoară și mai bănoasă a politicii. Nici gălățenii, în cazul lui Pucheanu, nu pot fi acuzați în totalitate că acesta a ajuns primar (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/2457-copilul-de-trupa-al-serviciilor-ionut-pucheanu-va-fi-inscaunat-primar-al-galatiului.html). Votul lor a fost ramforsat și iată că avem un primar tânăr și care are explicații pentru toate g
Pe măsură ce oamenii politici din Galați dovedesc că nu se pricep la politică și la administrație, în plan local și la nivel național, aceștia simt mai acut nevoia să fie adulați de presă și să-și manipuleze electoratul. Și pentru că presa independentă din Galați, așa subțire cum este, refuză uneori să le satisfacă orgoliile, băieții verzi din politică au lăsat la o parte munca de partid sau din administrație și au trecut să-și facă propriile publicații o
Pesedistul gălățean Viorel Ștefan, înainte de a fi membru de partid, este un om cu școala făcută la timp, doctor în economie la Universitatea ”Dunărea de Jos”, fost director general al celei mai mari firme de navigație fluvială. Viorel Ștefan este membru al partidului care l-a propulsat în funcția de ministru din anul 1993 și este un om foarte bogat. Doar anul trecut, după cum reiese din declarația sa de avere, Viorel Ștefan a câștigat din div

Pagina 1 din 58