Corina Dobre

Parlamentarii gălăţeni aflaţi în Opoziţie contestă legea votului uninominal promovată de către Guvernul Ponta. Deputatul Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi, a declarat că Opoziţia va ataca, la Curtea Constituţională, proiectul de lege iniţiat de USL. „După procedură, în Senat, după ce se va reuni săptămâna viitoare, în şedinţa de plen, va fi comunicat termenul în care poate fi atacată la Curte, cinci zile, iar pe datele pe care le avem, luni sau mar
Corina Dobre
1189 0

Ministrul delegat al Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, îi face cadou viceprimarului liberal Mircea Răzvan Cristea fotoliul de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Pentru că nu s-a remarcat prin profesionalism sau ca promotor al unor proiecte care să revigoreze Galaţiul, în cele două mandate de viceprimar, preşedintele liberalilor gălăţeni a decis că Mircea Răzvan Cristea, în viziunea sa, îndeplineşte condiţiile p
Corina Dobre
1479 0

Chiar dacă la cârma Consiliului Judeţului Galaţi se află un medic, cele mai importante unităţi medicale din oraşul de la malul Dunării nu-şi vor schimba faţa nici în acest an. Consiliul Judeţului, sub comanda social-democratului Nicolae Bacalbaşa, nu are nici măcar un proiect de anvergură pentru sistemul sanitar gălăţean. Din contră, instituţia condusă de anestezist - preocupat, mai degrabă, de turism pe bani publici ori execuţii ale funcţionarilor şi cadre
Corina Dobre
1802 0

Probleme în paradisul Partidului Naţional Liberal. Ministrul Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, şi-a ieşit din pepeni, în urmă cu câteva zile, la sediul partidului, şi s-a luat la harţă cu Marius Stan. Surse din interiorul PNL Galaţi ne-au spus că preşedintele formaţiunii politice a fost enervat la culme de atitudinea sfidătoare şi arogantă a candidatului USL pentru Primărie, care şi-a făcut o obişnuinţă din a da comenzi la partid şi a avea preten
Corina Dobre
2184 0

Candidatul USL pentru funcţia de primar al Galaţiului, liberalul Marius Stan, nu dă doi bani pe legea electorală. Directorul general al Clubului de fotbal „Oţelul” şi-a postat, chiar în buricul târgului, autobuzul de campanie cu mesajul „Circulă către Noul Galaţi via Stan Marius” (vezi foto). Cu sprijinul omului de afaceri liberal Traian Sandu, candidatul USL îşi ţine autobuzul, folosit la promovare în campania electorală, chiar pe Strada Domnească, în faţ
Corina Dobre
1921 0

City-managerul Galaţiului, bucureşteanul Aurel Vlaicu, aduce la malul Dunării afacerile extrem de profitabile cu fântâni arteziene de la București, după ce firmele de casă ale primăriilor din Capitală au obţinut adevărate profituri din construirea acestora. De altfel, încă din anul 2009, reprezentanţii mass-media centrală au semnalat, în nenumărate articole, mania edililor din Bucureşti pentru fântânile arteziene, printre care s-a numărat şi Sorin Oprescu - pr
Corina Dobre
1477 0

Nu mai puţin de 26,56% dintre gălăţenii cu drept de vot s-au prezentat, până la ora 14.00, la urne. Dintre aceştia, 27,56% au votat în mediul rural, în timp ce 25,87% - în mediul urban. „Cel mai mare procent al prezenţei la urne s-a înregistrat în judeţul Ilfov - 35,64%, participarea cea mai redusă la vot fiind în judeţul Timiş – 23,08 %”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea-Crângan.
Sesizări, dos
Corina Dobre
1597 0

Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţului s-au transformat în veritabili turnători, la comanda social-democratului Nicolae Bacalbaşa – preşedintele CJ Galaţi. Chiar dacă au trecut mai bine de 23 de ani de la căderea regimului comunist, preşedintele Consiliului Judeţului şi-a iniţiat mai mulţi angajaţi preferaţi în tainele delaţiunii, împărtăşindu-le din experienţa sa, din perioada comunismului, atunci când redacta ofiţerilor fostei Securităţi note exp
Corina Dobre
1954 0

Cei 23 de candidaţi pentru funcţiile de primar al municipiului Galaţi şi de preşedinte al Consiliului Judeţului, împreună cu aspiranţii pentru (încă) un mandat de consilier municipal ori judeţean, au interzis, începând de sâmbătă dimineaţă, de la ora 7, să îşi mai facă propagandă electorală. Conform legii, campania electorală se încheie cu 24 de ore înainte de ora la care începe votarea, iar lansarea, afişarea sau distribuirea de materiale electorale se
Corina Dobre
2155 0

Candidatul independent Nicuşor Ciumacenco se menţine pe primul loc în cursa pentru preluarea fotoliului de edil-şef al municipiului Galaţi. Viceprimarul, care a intrat ca favorit în campania electorală, conduce în opţiunile de vot ale electoratului gălăţean – conform sondajului Asociaţiei Sens – cu 45,2%. Potrivit sociologilor, chiar şi la finele campaniei electorale, candidatul independent se află în creştere, la diferenţă de aproape patru procente faţă de
Corina Dobre
1508 0

Isteria televizată a social-democraţilor şi liberalilor gălăţeni a fost sancţionată, pentru a doua oară în mai puţin de şase luni, de către CNA. Postul local TV Galaţi - patronat de deputatul turnător Florin Pintea-Pâslaru, dar condus din umbră de liderul PSD Galaţi, ministrul Comunicaţiilor Dan Nica, a ajuns, din nou, în atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). În disperarea de a pune mâna pe Primărie, dar şi pe Consiliul Judeţului Galaţi,
Corina Dobre
1568 0

Marius Necula este, de departe, cel mai tupeist dintre candidaţii pentru fotoliul de edil-şef al Galaţiului. Democrat-liberalul a trecut de la legume, medicamente, analize gratuite pentru pensionari şi asigurări de sănătate, la cardul „Om Bun” pentru locuinţe. Candidatul Alianţei Pentru Progres (APP) le promite, de această dată, tinerilor cu vârste de până în 35 de ani, nu mai puţin de 5.000 de locuinţe, pe care le va construi, spune acesta, în primii doi ani d
Corina Dobre
1842 0

Candidaţii celor mai importante formaţiuni din peisajul politic gălăţean apelează, pe ultima sută de metri, la metode dintre cele mai „ingenioase” pentru a-şi pune la zid adversarul. Preşedintele PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, s-a transformat, peste noapte, într-un adevărat proxenet electoral. Cel puţin, asta reiese dintr-o publicaţie împrăştiată în comuna gălăţeană Cosmeşti, acolo unde bătălia pentru scaunul de primar al localităţii se dă înt
Corina Dobre
1594 0

USL mai bifează un turnător în lanţul candidaţilor pentru cele mai importante funcţii din administraţia locală. Conservatorul Octavian Dică, candidatul Uniunii Social Liberale pentru Primăria Bereşti, a primit verdict de colaborator al Securităţii, din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Primarul în funcţie, Octavian Dică - botezat de către securişti „Avramescu” - şi-a turnat colegii din Şantierul Naval Galaţi „î
Corina Dobre
2079 0

Numirea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora în cele 433 secţii de votare din judeţul Galaţi a stârnit un adevărat scandal între PDL şi prefectul Cătălin Emanoil Bocăneanu. Democrat-liberalii îl acuză pe reprezentantul Guvernului USL în teritoriu de abuz în serviciu, în condiţiile în care acesta ar fi intervenit, la comanda PSD, în stabilirea listelor propuse de primari, în nu mai puţin de nouă localităţi gălăţene. Este vorba despre Tecuci și comun
Corina Dobre
1615 0

Consiliul Judeţului Galaţi pregăteşte numirea lui Petru Tudorache (şeful departamentului Drumuri şi Poduri din cadrul instituţiei) în funcţia de director general al societăţii Drumuri şi Poduri Galaţi, după ce PSD-istul Luciano Tudor a fost răsplătit de către partid cu o funcţie la Bucureşti. Social-democratul, unul dintre cei mai blamaţi şefi ai administraţiei gălăţene, care a adus în pragul falimentului o societate finanţată din bani publici, ar putea s
Corina Dobre
2199 0

Tractoristul-senator Gheorghe Saghian nu se pricepe la a activa în Parlament (în cei trei ani de zile remarcându-se doar prin chiul şi muţie), dar, în schimb, este as în materie de insultă şi mizerii electorale. Pesemne că acesta este motivul pentru care stăpânul său de la PSD Galaţi, ministrul Dan Nica, i-a făcut cadou un mandat de parlamentar. Un filmuleţ postat, de curând, pe Youtube, de la lansarea candidaţilor USL în comuna Băleni, demonstrează cât de bine
Corina Dobre
1584 0

Consilierii judeţeni ai Uniunii Social Liberale au ţinut morţiş ca şi în ultima şedinţă a forului deliberativ judeţean, din actualul mandat, să se facă de râs. Aleşii PSD, PNL şi PC şi-au bătut joc şi au reuşit să umilească, la propriu, mai mulţi consilieri judeţeni propuşi de preşedintele Eugen Chebac spre a primi diplome de onoare pentru activitatea şi implicarea în dezvoltarea Galaţiului. La comanda şefilor de partide ai PSD şi PNL, consilierii jude
Corina Dobre
1521 0

Didi Dumitru, unul dintre şefii de campanie ai liberalului Marius Stan, va fi recompensat de către edilul-şef cu funcţia de director al Poliţiei Locale Galaţi. Surse din administraţie ne-au spus că primarul Marius Stan i-a rezervat lui Dumitru fotoliul de şef al Poliţiei Locale încă din toamna anului trecut, atunci când edilul-şef a comandat un audit pentru a verifica activitatea desfăşurată de către Cristian Gâscă, actualul şef al comunitarilor gălăţeni. Ast
Corina Dobre
1738 0

Candidaţii pentru fotoliul de edil-şef al Galaţiului nu sunt pe placul lui Dumitru Nicolae. Primarul în exerciţiu a criticat, ieri, atitudinea din campania electorală a candidaţilor care tânjesc la scaunul său, acuzându-i că încearcă să iasă câştigători prin găinării şi nicidecum cu ajutorul capacităţilor intelectuale. „În această campanie, spre deosebire de cele din alte oraşe, se foloseşte multă murdărie. Fiecare începe să latre şi să îi muşte
Corina Dobre
1373 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complici în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați