Președintele Bacalbașa și-a creat o rețea de turnători după modelul Securității la Consiliul Județului

   Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţului s-au transformat în veritabili turnători, la comanda social-democratului Nicolae Bacalbaşa – preşedintele CJ Galaţi. Chiar dacă au trecut mai bine de 23 de ani de la căderea regimului comunist, preşedintele Consiliului Judeţului şi-a iniţiat mai mulţi angajaţi preferaţi în tainele delaţiunii, împărtăşindu-le din experienţa sa, din perioada comunismului, atunci când redacta ofiţerilor fostei Securităţi note explicative în care îşi pâra colegii de breaslă. La scurt timp de la preluarea fotoliului de şef peste judeţ, anestezistul Nicolae Bacalbaşa a ţinut să instaureze, pe lângă teroare, şi turnătoria în interiorul instituţiei pe care o conduce. Pentru a fi în graţiile conducătorului de judeţ, ori pentru a fi promovaţi în diferite funcţii, mai mulţi angajaţi ai instituţiei au acceptat să îşi spioneze colegii de birou şi să redacteze note informative în care să îşi pârască aşa-zişii camarazi de departament. Conform unor surse din interiorul instituţiei, turnătorii lui Nicolae Bacalbaşa sunt extrem de activi şi devotaţi noii „meserii”, astfel că aceştia redactează, aproape zilnic, note informative adresate PSD-istului cu apucături de securist.

 

   „Acest individ nu merită să facă parte din colectivul Consiliului Judeţului”

   Delaţioniştii lui Bacalbaşa nu se mulţumesc doar să îşi toarne colegii de birou. Spionii preşedintelui Consiliului Judeţului ţin chiar să recomande acestuia demiterea din funcţie a funcţionarilor publici ostili şefului CJ. „Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă următoarele: Domnul Tudorache are un comportament distructiv, ură şi dispreţ în cadrul Serviciului Drumuri şi Poduri, Direcţia Tehnică, prin următoarele (...) Nu stă niciodată la serviciu opt ore, pleacă şi îşi rezolvă problemele personale cu firmele dumnealui. Primim telefoane false prin care se afirmă că drumurile judeţene sunt înzăpezite în totalitate. Dă diverse sarcini în derâdere, să se plece pe teren, după care revine şi spune că nu trebuie să se mai plece (...) În biroul unde se află acum, domnul Tudorache Petru are o imprimantă A3, proprietate personală, şi este folosită exclusiv pentru rezolvarea problemelor particulare (...) Acest individ nu merită să facă parte din colectivul Consiliului Judeţului Galaţi, deoarece aduce numai prejudicii şi pete mari pe această instituţie”, se arată într-o notă informativă semnată de către Nicu Năvădaru şi Viorel Marin, care activează în Departamentul Tehnic din cadrul CJ.

 

   Turnătorul Năvădaru este prieten de table cu Bacalbaşa

   Nicu Năvădaru este de profesie inginer metalurg, are 65 de ani şi a fost angajat la Consiliului Judeţului în toamna anului trecut, în cadrul Serviciului Drumuri şi Poduri. Surse din PSD ne-au spus că pensionarul a fost angajat de către Bacalbaşa pe criterii de tovărăşie, cei doi jucând frecvent table, în timpul liber. De altfel, potrivit acestora, conducerea CJ a trecut cu vederea faptul că Nicu Năvădaru nu ştie să utilizeze un computer, aceasta fiind una dintre condiţiile pe care inginerul metalurg trebuia să le îndeplinească. Curios este faptul că la doar o lună după ce a fost instalat în scaunul de la CJ, pensionarul lui Bacalbaşa îşi permitea să sugereze demiteri în rândul angajaţilor cu state vechi.

Petru Tudorache a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.

   Nicu Năvădaru şi Viorel Marin sunt, de altfel, şi semnatarii unei adrese oficiale, redactată în stil comunist, către societatea Drumuri şi Poduri, presărată cu nenumărate greşeli gramaticale: „La situaţiile de plată efectuate anterior, nu s-au făcut obiecţii la nicio plată că s-a făcut necorespunzătoare la timpul respectiv, în plus vă înaintăm şi Foile de consum pe care în loc de Greder semipurat le-aţi înlocuit cu Autogreder fără nicio explicaţie (cine v-a permis aşa ceva, aveţi vreun Act adiţional la Contract, în acest sens?) (...) Până unde puteţi merge cu ducerea gravă în eroare? Care este explicaţia dumneavoastră <<că nu v-am plătit orele aferente codului galben>>? (...) Ce ore de aşteptare să vă dăm, nu vă sunt de ajuns? (...) În ce <<aşteptare>> aţi fost dumneavoastră?”, se arată în adresa oficială transmisă societăţii Drumuri şi Poduri.

   Corina Dobre