Adio prime de Paşte: sindicaliştii de la Electrocentrale ameninţă conducerea cu acţionarea în instanţă

   Conducerea Electrocentrale Galaţi lasă angajaţii unităţii cu ochii în soare şi mâna întinsă, cu ocazia sărbătorilor pascale. Deşi, conform Contractului Colectiv de Muncă, cei 530 de angajaţi ar fi trebuit să primească, de Paşte, prime cuprinse între 600 şi 700 de lei, niciun angajat al societăţii nu va încasa stimulente financiare în acest an. Mihai Popa, liderul de sindicat de la Electrocentrale, ne-a declarat că ia în calcul acţionarea în instanţă a administraţiei CET, întrucât conducerea societăţii încalcă, astfel, o prevedere a Contractului Colectiv de Muncă. „Este un drept salarial, iar pentru obţinerea acestuia putem merge în instanţă. Bineînţeles că am luat în calcul această variantă. Într-un fel, înţelegem administraţia, dar şi oamenii au nevoie de bani. Este un drept al fiecăruia. Altfel, ne mutăm la Gârboavele, că acolo, în pădure, sunt ghinde de mâncat”, ne-a spus Mihai Popa.

   Tudor Petre, directorul general al Electrocentrale, ne-a declarat că CET se confruntă cu o situaţie economică extrem de dificilă şi a solicitat înţelegere celor peste 500 de angajaţi, deoarece „este de bun simţ să dai dovadă de înţelegere în asemenea situaţie”. „Noi avem o situaţie economică destul de proastă. În situaţie de criză, toată lumea trebuie să facă sacrificii. Societatea nu şi-a plătit datoriile, ne aflăm într-un impas. Trebuie să existe înţelegere. Este de bun simţ”, a afirmat directorul general al CET Galaţi.

Sindicaliştii au la dispoziţie 45 de zile, conform Legii Dialogului Social, pentru a acţiona în instanţă conducerea Electrocentrale.

   Corina Dobre