Fiul deputatului Florin Pâslaru le-a agresat pe jurista ANI și pe avocata Elenina Nicuț

   Avocata Elenina Nicuţ şi consilierul juridic al Agenţiei Naţionale de Integritate au fost, astăzi, agresate pe holurile Palatului Justiţiei de către Alexandru Pâslaru – fiul deputatului PSD Florin Pâslaru, dar şi de şoferul acestuia, Alex Lăcătuş. Scandalul a pornit de la faptul că unul dintre aceştia le filma, cu telefonul mobil, în ciuda faptului că în incinta Palatului Justiţiei este interzis acest lucru. De altfel, consilierul juridic al ANI a precizat că refuză să fie fotografiată ori filmată. Conflictul a degenerat în momentul în care a intervenit unul dintre poliţiştii ce păzesc instituţia, moment în care oamenii parlamentarului le-au împins pe cele două femei, dar şi pe omul legii, după care au fugit. În scandal, a fost implicată şi avocata Domnica Toader, soţia deputatului Mircea Toader, care a fost, de asemenea agresată.

   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât strămutarea procesului de judecare a contestaţiei în anulare depusă de avocatul Elenina Nicuţ şi de preşedintele PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, împotriva deciziei Curţii de Apel Galați, instanţa care i-a permis lui Florin Pâslaru să candideze pentru un nou mandat de deputat. „În acelaşi timp, instanţa supremă a suspendat judecarea contestaţiei în anulare la Curtea de Apel Galaţi. În cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că există suspiciuni legitime în ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Galaţi”, a declarat Laura Constantinescu, purtătorul de cuvânt al PDL Galaţi.

   Democrat-liberalul Doru Resmeriţă, împreună cu avocatul Elenina Nicuţ, au făcut plângere la Poliţie împotriva oamenilor lui Florin Pâslaru, aceştia fiind acuzaţi, printre altele, de ultraj.

   Corina Dobre