Plângere penală împotriva magistraţilor care au judecat recursul PSD-istului Florin Pâslaru

   Decizia Curţii de Apel Galaţi, în cazul deputatului PSD Florin Pâslaru, a stârnit un adevărat scandal. Preşedintele PDL Galaţi, Doruleţ Resmeriţă, ne-a declarat că avocata Elenina Nicuţ – unul dintre contestatarii candidaturii lui Pâslaru - va formula plângere penală împotriva judecătorilor Ioan Apostu, George Popa şi Mariana Baban, magistraţii care au judecat cele două recursuri ale deputatului Florin Pâslaru. „Vom solicita Curţii de Apel Galaţi anularea sentinţei de astăzi şi ne vom adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru strămutarea procesului”, a spus democrat-liberalul. Resmeriţă a precizat că atât avocata Elenina Nicuţ, cât şi consilierul juridic al Agenţiei Naţionale de Integritate, instituție ce s-a constituit parte în proces, vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în condiţiile în care, susţine acesta, reclamanţilor li s-a refuzat dreptul la apărare. Potrivit şefului PDL, Curtea de Apel Galaţi nu a citat reclamanţii pentru procesul în cadrul căruia s-au judecat cele două recursuri formulate de către Florin Pâslaru. Ba mai mult, Resmeriţă a precizat că avocata Elenina Nicuţ a fost citată, printr-un SMS, pe telefonul mobil, la aproximativ jumătate de oră de la începerea procesului, nepermiţându-i deplasarea, în timp util, de la Bucureşti la Galaţi.

   Corina Dobre