Primarul Nicolae ar putea fi obligat să plătească despăgubiri cât salariul său pe trei mandate

   Încăpățânarea şi prostul obicei de a trata cu superficialitate unele hotărâri judecătoreşti îl costă scump pe primarul Dumitru Nicolae. Deși mai are doar două săptămâni până la finalizarea mandatului, edilul urbei va avea de plătit sume imense după ce va pleca din administrația publică locală. Una provine din cazul Simetex, firma de construcţii care a cerut eliberarea unui aviz pentru mansardarea unor blocuri din municipiul Galaţi.

 

   Abuz în serviciu

   Întrucât termenul legal pentru transmiterea răspunsului Primăriei a expirat, reprezentanţii societăţii s-au adresat justiţiei cu solicitarea de a se constata acordul tacit. A urmat o serie de procese care au avut același rezultat: Primăria este vinovată și trebuie să achite 527.866 lei (aproximativ 125.000 de euro), reprezentând cheltuieli de judecată şi daune interese. Pentru că exista o hotărâre judecătorească, întreaga suma a fost trecută în contul firmei Simetex SRL.

Banii au fost plătiți din bugetul municipalității, lucru neacceptat însă de Curtea de Conturi a României. Inspectorii financiari au concluzionat că vinovat de producerea prejudiciului este primarul Dumitru Nicolae, care „nu a luat măsuri pentru a soluţiona cererile firmei Simetex pe cale administrativă şi astfel s-a ajuns ca societatea să apeleze la justiţie". Prin urmare, primarul este obligat să plătească din propriul buzunar 125.000 de euro. Pentru că miza este una mare, procesul dintre Curtea de Conturi și primarul Nicolae a ajuns la Înalta Curte de Casație. Ultimul termen de judecare a fost 22 mai, însă cazul a primit o nouă amânare. Cel mai probabil, la urmatorul termen de judecată, Dumitru Nicolae va fi prezent în calitate de fost primar al municipiului Galați.

 

   Penalități de 500 lei pe zi

   Risipirea banului public a devenit o obişnuinţă pentru Primăria Galaţi. La asta contribuie din plin şi superficialitatea aleşilor locali care, de cele mai multe ori, habar n-au ce votează. Vorbim în acest caz de un proces câştigat în instanţă de gălăţenii Vasile şi Costel Cucu, prin care Consiliul Local Galaţi este obligat să le vândă un teren aferent imobilului lor, pentru care plătesc chirie şi pe care îl folosesc cu destinaţia de curte şi grădină. Procesul a început în luna iunie 2007, la Tribunalul Galaţi, şi a reprezentat un lung şir de amânări, pentru că juriştii Primăriei fie uitau să vină la proces, fie au găsit tot felul de tertipuri pentru a tergiversa cauza. Astfel, pe 2 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a dispus definitiv şi irevocabil ca municipalitatea să vândă acel teren. Totodată, a obligat Primăria la plata sumei de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, cu executarea obligaţiei începând de la data de 3 martie 2010. Plus restituirea, către Vasile şi Costel Cucu, a unei taxe de timbru în cuantum de 1.879 lei.

   Sergiu Damian