Acţionariatul clubului de fotbal „Oţelul” pregăteşte demiterea lui Marius Stan

   Acţionarii clubului de fotbal „Oţelul” Galaţi s-au întrunit, astăzi, de la ora 12.00, pentru a pune pe tapet problemele cu care se confruntă fosta campioană la fotbal a României. La Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) participă, potrivit unor surse, cinci membri, prezidaţi de Ionel Borş - preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului. Chiar dacă nu figurează pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor, surse din cadrul clubului ne-au spus că în cadrul întrunirii urmează să se discute şi despre demiterea lui Marius Stan, motivul invocat de către acţionari fiind managementul defectuos. „În cărţi” pentru preluarea conducerii clubului „Oţelul” se află Viorel Anghelinei, directorul de Resurse Umane şi Licenţiere.

   Unul dintre motivele demiterii lui Marius Stan ar putea fi faptul că, în ediţia de sâmbătă a „Gazetei Sporturilor”, a fost publicat un articol intitulat „Gaură de 2,7 milioane euro? » Raportul preliminar al auditului ar fi descoperit lipsa unei sume mari din conturile Oţelului. Jurnaliştii de la „gsp.ro” au afirmat că „surse autorizate susţin că raportul preliminar al auditului comandat la club arată o sumă de 11 milioane de lei, aproximativ 2,7 milioane de euro, ce lipseşte nejustificat din conturi!”.

Denis Petcu