Semimaraton Galaţi 2016: peste 30.000 de lei colectaţi până acum    Mai bine de 500 de persoane din ţară şi din străinătate au alergat la Semimaratonul Galaţi 2016, contribuind la colectarea a peste 30.000 de lei pentru sprijinirea a 16 iniţiative filantropice locale.

   Semimaratonul Galaţi, organizat pentru al treilea an consecutiv de Fundaţia Comunitară Galaţi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi şi desfăşurat duminică, 11 septembrie, a înregistrat un bilanţ record: peste 30.000 de lei colectaţi până în ziua evenimentului, inclusiv din taxele de participare plătite de alergători şi din donaţii făcute de persoane fizice şi juridice.

   Şi numărul alergătorilor a fost semnificativ mai mare decât la ediţiile precedente. Anul acesta au fost peste 500 de participanţi – din Galaţi, Bucureşti, Brăila, Buzău, Iaşi, dar şi din Chişinău, Republica Moldova – la toate cele şase probe desfăşurate în cadrul evenimentului.

   “Ne bucură faptul că Semimaratonul Galaţi devine un eveniment tot mai bine conturat şi tot mai popular la Galaţi, dar nu doar aici. Ne bucură că membrii comunităţii înţeleg şi susţin misiunea Semimaratonului Galaţi: aceea de a pune comunitatea în mişcare la modul propriu – alergând , dar şi la figurat – mobilizându-se pentru o cauză nobilă”, a declarat Cristi Marian Ochiu, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Galaţi.

   Ediţia 2016 a Semimaratonului Galaţi a sprijinit 16 organizaţii non-guvernamentale din judeţul Galaţi să-şi caute finanţare pentru implementarea tot atâtor proiecte sociale şi culturale dintre cele mai diverse.