Turnătorul Bacalbaşa are girul justiţiei să candideze la şefia Consiliului Judeţului Galaţi

   Contestaţiile depuse de preşedintele PNŢCD, Marian Popa, şi de Marcel Tănasă împotriva candidaturii lui Bacalbaşa la preşedinţia Consiliului Judeţului au fost respinse, astăzi, de Curtea de Apel Galaţi ca nefondate. Asta după ce şi contestaţia unui alt gălăţean, Andrei Mihai Toth, a fost anulată pentru că acesta nu îşi semnase cererea. Pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, spiritele se încing din ce în ce mai tare. Paradoxal, cel mai virulent atac la adresa autorităţilor locale vizavi de modul cum se ocupă de organizarea alegerilor nu vine din partea politicienilor, ci din partea preşedintelui Biroului Electoral Municipal, judecătorul Rodica Arhip. Magistratul îl atacă dur pe directorul economic din cadrul Primăriei Galaţi, Doina Stamate, după ce municipalitatea a decis să aloce banii pentru munca celor doi judecători şi a personalului abia după finalizarea alegerilor. „Suntem trataţi ca nişte sclavi. După 40 de ani de activitate vă pot spune că acest gen de comportament al celor din Primăriei nu este normal. Am înţeles că directorul economic, doamna Stamate, a decis ca banii pentru Biroul Electoral Municipal să fie plătiţi după alegeri. Noi ca judecători aveam posibilitatea să optăm dacă dorim acest lucru sau vrem aceşti bani acum, dar doamna Stamate a decis să nu respecte legea şi să se comporte ca pe propria moşie”, ne-a declarat judecătorul Rodica Arhip.

 

   Preşedintele BEM: „Marius Stan, Durbacă şi Ciucă mi-au promis că ne dau banii”

   Preşedintele BEM Galaţi susţine că a discutat, joi, cu Marius Stan, Eugen Durbacă şi Bogdan Ciucă despre problema apărută la biroul electoral pe care îl conduce, iar aceştia i-au promis că judecătorii şi personalul detaşat de la Primărie îşi vor primi banii, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic. Nici la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi situaţia nu se prezintă mai bine. Preşedintele structurii electorale, judecătorul Dragoş Beligan, a decis să nu semneze statele de plată ale angajaţilor care lucrează la BEJ până la la prezentarea unor note justificative. Şi asta pentru că sunt semne că nu toţi angajaţii au muncit pentru a putea primi bani de la Consiliul Judeţean. „Eu nu spun nimic de acest lucru. Vreau doar să primesc justificări despre ce a făcut fiecare, ca să putem discuta la concret. Abia apoi vom discuta despre bani”, ne-a declarat judecătorul Dragoş Beligan. Următoarea etapă în procesul electoral este completarea birourilor electorale cu reprezentanţii partidelor politice, ce se preconizează a avea loc luni.

   Valentin Trufaşu