Candidatura lui Nicolae Bacalbaşa a fost contestată la Tribunalul Galaţi

   Formaţiunile politice gălăţene au dat startul, pe faţă, răscoalei electorale. La nici 24 de ore de la încheierea sesiunii de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 10 iunie, candidatul Uniunii Social Liberale pentru preşedinţia Consiliului Judeţului a înregistrat nu mai puţin de trei contestaţii. Potrivit judecătorului Florin Meleacă, vicepreşedintele Tribunalului Galaţi, candidatura social-democratului Nicolae Bacalbaşa a fost contestată, ieri dimineaţă, de către Partidul Naţional Ţărănist Creştin Democrat (PNTCD), condus de Marian Popa, dar şi de către doi gălăţeni, pe nume Marcel Tănasă şi Andrei Mihai Toth. Cei trei contestatari au invocat falsul în declaraţii şi colaborarea cu Securitatea a candidatului USL. „Am invocat faptul că a minţit în declaraţiile din 2004 şi 2008 - cred că şi acum – dar şi că a turnat la Securitate. Am ataşat notele explicative şi plângerea penală pe care i-am făcut-o la Parchet. Noi vom continua şi după alegeri şi va ajunge la puşcărie”, ne-a declarat Marian Popa.

 

   Magistraţii au respins contestaţiile

   Judecătorii Tribunalului Galaţi au decis, la câteva ore, respingerea primelor două contestaţii formulate, fiind catalogate ca nefondate (dosarele judecându-se în lipsă), în timp ce a treia va fi decisă astăzi. Şi asta pentru că Andrei Mihai Toth a uitat sau nu a dorit să-şi semneze contestaţia. Acesta a primit la dispoziţie 24 de ore pentru a reveni la Tribunal şi a-şi semna contestaţia spre a fi judecată de către magistraţi. În caz contrar, cererea îi va fi anulată pentru că, astfel, nu va îndeplini condiţiile de formă.

   Corina Dobre