Stan vrea decapitarea directorului Zonei Libere pentru a-i face pe plac lui Mihai Manoliu

   Consilierul local Mihai Manoliu, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi, vrea decapitarea colegei sale de partid Angela Ivan din funcţia de director general al Zonei Libere, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local Galaţi. Surse din administraţie ne-au spus că alesul municipal execută, de câteva luni de zile, mătănii pe lângă primarul Marius Stan pentru a o schimba pe liberala Angela Ivan din funcţia de director general al instituţiei, subiect ce a fost dezbătut, de altfel, şi în cadrul Biroul Permanent Municipal al partidului. Dorinţa arzătoare a lui Manoliu, unul dintre „suporterii” devotaţi ai edilului-şef este, însă, greu de îndeplinit, întrucât Angela Ivan a reuşit, în cei aproximativ şapte ani de zile de când se află la conducerea instituţiei, să bifeze rezultate deloc de neglijat, în ciuda faptului că liberala a fost aspru criticată, pe la colţuri, de către colegii săi de serviciu din PSD Galaţi. De altfel, directorul general al Zonei Libere a trecut cu brio atât de controalele Camerei de Conturi, cât şi de cele ale comisarilor din cadrul Gărzii Financiare Galaţi, instituţia fiind una dintre puţinele, aflate în subordinea Consiliului Local, unde nu au fost reclamate deturnări de fonduri ori prejudicii aduse bugetului local ori naţional. Liberala Angela Ivan ne-a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că Mihai Manoliu, colegul său de partid, trage sforile pentru a o „decapita” de la conducerea Zonei Libere: „Nu mi s-a comunicat nimic pe această temă. Nu ştiu nimic”.

   Corina Dobre