Saghian trage tare să-şi impună candidat la Pechea pentru protejarea colegiilor lui Nica şi Ştefan

   Liberalii şi social-democraţii vor avea, cel mai probabil, candidaţi separaţi pentru alegerile anticipate destinate Primăriei Pechea, întrucât negocierile dintre liderii celor două formaţiuni politice au eşuat. Dincolo de războiul orgoliilor declanşat în interiorul USL, social-democraţii nu vor să renunţe la un candidat propriu pentru că, o eventuală victorie a liberalilor, ar însemna extinderea PNL în rural şi confiscarea uneia dintre cele mai mari comune din judeţ. După ce au pierdut primăriile municipiilor Galaţi şi Tecuci, oraşului Târgu Bujor, precum şi ale altor comune mari, social-democraţii încearcă acum să-şi diminueze „pagubele” printr-o victorie în comuna Pechea, păstorită, în prezent, de către PP-DD. Surse din mediul politic ne-au spus că PSD mizează pe Virgil Manea - administratorul unui supermarket din localitate, agreat de către senatorul Gheorghe Saghian. De altfel, atât fostul primar liberal al localităţii – Iancu Boldea, cât şi Virgil Manea, sunt incluşi într-un sondaj de opinie de faţadă, care circulă, de câteva zile, în localitate.

 

   O victorie a PNL ar atenta la colegiile lui Nica şi Ştefan

   Surse politice afirmă că senatorul Gheorghe Saghian, mâna dreaptă a liderului PSD Galaţi – Dan Nica, trage tare ca PSD să revendice Primăria Pechea. Asta pentru că o victorie a liberalilor ar facilita, în 2016, revendicarea primăriilor din comunele Slobozia Conachi şi Cuca. De altfel, cea din urmă a fost pierdută de către liberali în favoarea PSD cu o diferenţă de doar trei voturi, la alegerile din luna iunie. O extindere a PNL în cele două comune i-ar afecta, astfel, pe deputaţii Dan Nica şi Viorel Ştefan, ale căror colegii acoperă zona.

   Corina Dobre