Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă candidează împotriva lui Mircea Toader pentru un mandat de deputat

   Rocadă în Uniunea Social Liberală privind candidaţii pentru alegerile parlamentare. Senatorul progresist Laurenţiu Chirvăsuţă părăseşte Colegiul 1 Senat, pe care l-a adjudecat în 2008, şi candidează pentru un mandat de deputat în Colegiul 2, deţinut, în prezent, de către democrat-liberalul Mircea Toader. Daniel Butunoi, preşedintele PSD Tecuci, programat, iniţial, pentru o candidatură în colegiul păstorit de către Mircea Toader, va intra în cursa pentru un mandat de senator în Colegiul 1, în locul lui Laurenţiu Chirvăsuţă. Informaţia ne-a fost confirmată chiar de către senatorul progresist: „Aşa s-a stabilit în cadrul USL, nu există un motiv anume. Pentru mine, este bine oricum. Nu mă deranjează. Puteam foarte bine să rămân în colegiul de Senat. E, într-adevăr, mai puţin de muncă pe un colegiu de deputat, însă îl voi ajuta şi pe colegul meu, Daniel Butunoi. Vom face echipă”.

   Candidatura lui Laurenţiu Chirvăsuţă împotriva lui Mircea Toader poate fi considerată o ironie a sorţii în condiţiile în care, nu demult, cei doi parlamentari şi-au dat mâna în Alianţa Pentru Progres, ce a funcţionat la alegerile locale. Deputatul Mircea Toader ne-a declarat că speră ca în campania electorală „să fie o dispută pe programul politic şi nu pe persoană”. „Nu comentez nimic. Este dreptul fiecărui partid de a-şi desemna candidaţi. Este o bătălie politică. Sper să fie o dispută pe programul politic şi nu pe persoană”, ne-a spus democrat-liberalul.

   Corina Dobre