Doctorul Aurel Nechita se vrea şef peste Universitatea „Dunărea de Jos”

   Chiar dacă a fost proaspăt ales în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din Galaţi, prin metode mai puţin ortodoxe, PSD-istul Aurel Nechita visează să devină rector al Universităţii „Dunărea de Jos”. Controversatul medic, care a pus monopol pe sănătatea gălăţeană, numindu-şi colegii din PSD în cele mai importante funcţii de conducere, pe criterii de supunere şi prietenie, ţinteşte de ceva vreme fotoliul actualului rector, Viorel Mânzu. Apropiaţii doctorului, care s-a făcut remarcat mai degrabă prin sforile trase în medicină, dar şi prin o serie de situaţii de incompatibilitate cauzate de funcţiile pe care le-a deţinut de-a lungul timpului, susţin că, de fapt, candidatura sa pentru şefia Colegiului Medicilor nu a reprezentat decât un moft. Şi asta pentru că, anul viitor, Nechita intenţionează să îşi depună candidatura pentru fotoliul de rector al universităţii de stat din Galaţi.

 

   PSD-ist cu PSD-ist se scoate

   Până la candidatura sa pentru şefia Universităţii „Dunărea de Jos”, doctorul PSD-ist Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, trage sforile să instaleze un alt social-democrat la conducerea facultăţii. Surse din sănătatea gălăţeană susţin că favorit pentru decanat este doctorul Nicolae Bacalbaşa, însă acesta este mult prea prins în campania electorală pentru şefia Consiliului Judeţului şi, cel mai probabil, fotoliul de decan îi va reveni directorului medical al Spitalului Judeţean, doctorul Dorel Firescu.

Alegerile pentru desemnarea noului decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie vor avea loc anul viitor, în luna martie, potrivit Luizei Şerbănescu, purtătorului de cuvânt al Universităţii „Dunărea de Jos”. Conform calendarului de concurs, în intervalul 8-12 martie se vor depune candidaturile spre a fi avizate, urmând ca în perioada 16-23 martie să aibă loc concursul. Până pe data de 28 martie, Facultatea de Medicină va avea un nou decan PSD-ist, cu acte în regulă.

 

   O carieră de şef

   Noul preşedinte al Colegiului Medicilor a deţinut, de-a lungul timpului, nenumărate funcţii de conducere în sănătate, la Galaţi, dar şi în Capitală. Nechita a fost, pe rând, director al Spitalului de Copii, al Direcţiei de Sănătate Publică, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, deputat, dar şi decan. Acesta a fost cercetat în nenumărate rânduri de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI), din cauza situaţiilor de incompatibilitate în care s-a aflat în timpul mandatului de parlamentar şi mai apoi al celui de secretar de stat, deţinând în acelaşi timp şi funcţia de decan. Nechita s-a mai aflat de curând într-o situaţie de incopatibilitate, din cauză că, în timp ce se afla în funcția de decan, a fost şi şeful secţiei Clinică Pediatrie II, de la Spitalul de Pediatrie, fapt interzis prin lege.

   Corina Dobre