Candidaţii pentru Senatul UDJG - necunoscuţi până în ziua alegerilor

   Scandal la Universitatea “Dunărea de Jos”, din Galaţi. Profesorii universitari au fost chemaţi, ieri, la urne, pentru alegerea noului Senat, dar numele candidaţilor l-au aflat abia când s-au văzut cu buletinele de vot în mână.

   Oficial, lista cu candidaţii propuşi a fost trimisă cu o seară înainte de alegeri, însă nu toţi participanţii la vot au reuşit să o analizeze într-un timp aşa scurt. Aceasta nu este singura nemulţumire a cadrelor didactice universitare legată de alegerea Senatului. Conform articolului 192, din Legea Învăţământului, reprezentanţii fiecărei facultăţi în Senatul universitar, pe cote parte de reprezentare stipulate în Carta universitară, sunt stabiliţi prin votul universal, direct şi secret al cadrelor didactice şi cercetătorilor, respectiv al studenţilor. Petru Alexe, decanul Facultăţii de Ştiinţă şi Inginerie Alimentară susţine, însă, că există o neînţelegere la nivelul interpretării actului normativ, deoarece, în noua lege, vechiul Senat nu aprobă noii candidaţi. Mai mult, acesta afirmă că legea nu e consecventă cu ea însăşi şi consideră că este absurd ca participanţii la vot să-şi înscrie opţiunea privind acordul sau dezacordul pentru întreaga listă de candidaţi. Mulţi dintre electori susţin că ar fi trebuit să se facă un vot pe facultate şi cel de la nivelul Universităţii să dispară, pentru că noua metodă nu a făcut decât să îngreuneze alegerea conducerii Senatului.

   Şedinţa de validare a noului Senat va alea loc pe 15 decembrie, după care va urma dizolvarea vechiului Senat şi alegerea preşedintelui. Începând cu data de 22 decembrie şi până pe 10 ianuarie 2012, se vor depune candidaturile pentru funcţia de rector. Iar de-abia în martie anul viitor, fiecare facultate îşi va alege decanii. Membrii Senatului se aleg o dată la patru ani.

   Mariana Para