Flavia Susnoschi – candidata de primar specializată în administrație și luptătoare pentru democrațiePraful roșu așternut peste Galați de administrațiile succesive Durbacă, Nicolae, Stan și Pucheanu poate fi scuturat de o femeie educată, specializată în administrație și achiziții publice.

Flavia Susnoschi este născută în Galați și a absolvit pe bune două facultăți: inginerie – specializarea Mașini Termice, și economie – specializarea Marketing, ambele din cadrul Universității ”Dunărea de Jos”. Timp de peste 20 de ani a dobândit experiență în management, marketing, logistică și comunicare în cadrul companiilor multinaționale de construcții navale Damen, din Galați, și Vard – parte a grupului italian Fincantieri, din Brăila.

Despre Galați, Flavia Susnoschi spune: ”Galaţiul este orașul în care mi-am început viața profesională, ca specialist în marketing, în compania multinațională Damen. Am lucrat în domeniile gestionarii de bugete, proiecte de infrastructură și coordonarea echipelor de proiect. Proiectul în care sunt acum implicată se leagă de un deziderat vechi al regiunii: construcția noului pod peste Dunăre. Totodată, în Galaţi se află familia mea. Sunt mama a trei fete pe care, alături de soțul meu, le-am învățat că puterea stă în mintea noastră”.

Viața candidatei la primar Flavia Susnoschi este legată și de lupta pentru democrație. Flavia Susnoschi a protestat în stradă împotriva modificării legilor justiției în favoarea penalilor din politică, a strâns semnături pentru două mari campanii civice, ”Fără penali în funcții publice” și ”Oameni noi în politică”, și, mai ales, a fost gazată în Piața Victoriei, pe 10 august 2018. Flavia Susnoschi – candidata de primar specializată în administrație și luptătoare pentru democrație

Flavia Susnoschi este unul dintre puținii tineri politicieni care a înțeles că trebuie să se implice în viața orașului în care trăiește alături de familia sa. Câteva dintre motivele implicării în campania pentru primărie ni le enumeră chiar Flavia Susnoschi: ”Lucrările publice se fac neglijent, fără strategie și fără consultarea gălățenilor, iar betonul a luat locul parcurilor orașului. Lipsesc din cartiere parcurile modern amenajate, prietenoase, unde să poată oricine să-și petreacă timpul, în interacțiune cu concetățenii săi. Arta stradală este o himeră, iar clădirile de patrimoniu se năruiesc.

Suntem port la Dunăre, dar nu avem infrastructură portuară modernă. Turismul axat pe această valoroasă resursă naturală este practic inexistent, iar zonele de agrement acvatic au fost distruse.

În vreme ce întreaga lume este îngrijorată de deteriorarea mediului înconjurător şi de schimbările climatice, Galațiul pare anchilozat în trecut și uitat de lumea civilizată. Încă lipsește cu desăvârșire o strategie coerentă privind protecția mediului, lipsesc soluții de colectare selectivă a deșeurilor şi valorificare a acestora pe principiul economiei circulare”. 

Ideile Flaviei Susnoschi privind un Galați modern și dinamic sunt legate și de evoluția sistemelor de educație, sănătate și cultură, în armonie cu o economie sănătoasă.

S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate