„Câinii” lui Durbacă profanează din nou morminte în cimitirul Eternitatea    Mormântul soţiei jurnalistului Sorin Ţiţei a fost călcat din nou în picioare de „apărătorii” senatorului ALDE Eugen Durbacă. Florile plantate pe mormânt au fost presate cu picioarele de oamenii lui Durbacă, duminică15 mai, astfel încât să lase senzaţia că distrugerea a fost făcută de un câine. Autorii, angajaţi ai SC Gospodărire Urbană SRL şi slugi înrăite ale lui Eugen Durbacă, nu s-au mulţumit cu atât: au mai aruncat florile din glastre şi candelele aflate pe mormânt (foto).

   Acţiunea continuată de ameninţare şi de profanare de mormânt, care a culminat cu aruncarea pe locul de veci a unei pisici măcelărită cu cuţitul, este urmare a articolului „Politrukul neoliberal Eugen Durbacă readuce Galațiul la statutul de oraș roșu”, publicat de jurnalistul Sorin Ţiţei, pe 4 aprilie a.c., în ziarul online www.nepasadegalati.ro (http://www.nepasadegalati.ro/politic/2420-politrukul-neoliberal-eugen-durbaca-readuce-galatiul-la-statutul-de-oras-rosu.html). Autorii profanării au arătat, de data aceasta, că au frică de Dumnezeu şi au aşteptat să treacă sărbătorile Pascale pentru a pune în practică războiul pe care îl duc cu mormântul soţiei jurnalistului.

   Strategia de ameniţarea a jurnalistului, de tip securisto-mafiot, este „opera” consilierului personal al lui Eugen Durbacă, fostul miliţian-securist Ion Tudoran, zis Tano, după numele personajului malefic din serialul cu mafioţi Caracatiţa, pensionat din funcţia de şef al Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă Galaţi (fostul 0962). Securistul pensionar şi-a oferit serviciile mamutului roşu Eugen Durbacă şi îi «creează» acestuia strategii de intimidare a adversarilor politici. Cu această ocazie, prin profanarea repetată a mormântului soţiei jurnalistului, Ion Tudoran îşi răzbună şi nemulţumirile pe care le-a avut în urma articolelor scrise de Sorin Ţiţei şi care l-au avut drept subiect.

 

   Ameninţarea repetată în stil mafiot cu profanare de mormânt este posibilă şi din cauza reprezentanţilor justiţiei gălăţene, care le-au dat certificate de bună purtare autorilor reclamaţi de jurnalist. În urma plângerii penale făcută de jurnalist, după ce a găsit pisica omorâtă pe mormântul soţiei, procurorii au constatat că: ”Tot în cimitir trăiesc și animale comunitare (câini și pisici). Acestea, fiind nesupravegheate, sunt adunate periodic, dar în locul lor se adună altele (!). De la resturile alimentare abandonate au loc diverse dispute(!) între aceste animale, ocazie cu care rup florile de pe morminte...Au fost situații când au fost găsite pe aleile cimitirului sau chiar pe morminte, animale moarte, ca urmare a disputelor”. Pasajul halucinant, scris de un miliţian de la Secţia de Poliţie nr.4, a fost însuşit şi de şefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, procuroarea Cătălina Eniţă.

                                                                                                                 „Câinii” lui Durbacă profanează din nou morminte în cimitirul Eternitatea                   

Adaugă comentariu

Codul de securitate