Galațiul a fost adus de administrațiile PSD în stadiul de județ de asistați social

    Putreziciunea politicului care a administrat Galațiul de-a lungul timpului iese la suprafață și se reflectă în starea de sărăcie a locuitorilor județului. De 25 de ani, gălățenii au ales, din cauza refuzului de informare și din prostie, o stângă reprezentată de diferitele forme ale PSD și aliații săi, partide care i-au sărăcit și îi țin în mizerie morală.

În primele șase luni ale anului 2015, plățile efectuate către beneficiari prin intermediul Agenției Județene Galați pentru Plăți și Inspecție Socială s-au ridicat la aproape 111,4 milioane lei, conform unui raport prezentat de conducerea instituției. Această valoare a ajutoarelor sociale a fost acordată unui număr mediu lunar de 186.777 beneficiari și este superioară cu 12 procente plăților efectuate în primul semestru al anului 2014. În condițiile în care populația județului, conform ultimului recensământ, se cifrează undeva în jurul a 510.000 locuitori, rezultă că mai mult de unul din trei gălățeni este beneficiar, într-o formă sau alta, de ajutor social.

   Practic, din totalul plăților efectuate, 34,6 milioane lei reprezintă alocația de stat pentru copii, numărul mediu lunar al beneficiarilor fiind în scădere cu aproape 2.700 de persoane față de primele șase luni din 2015. Alte 16,9 milioane lei sunt destinate acordării ajutoarelor sociale potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, incluzând aici și plățile efectuate către cei peste 11.500 beneficiari pentru încălzirea locuinței cu lemne. În aceeași ordine de idei, alte 5,8 milioane lei reprezintă totalul ajutoarelor pentru încălzirea locuinței acordate conform OUG nr. 70/2011, ponderea deținând-o plățile efectuate către cei ce se încălzesc în sistem centralizat (3,4 milioane lei) și către beneficiarii de căldură pe bază de gaze naturale (cca 2 milioane de lei). În contextul veșnicei probleme nerezolvate a furnizării agentului termic în sistem centralizat, este de așteptat ca situația să se inverseze.

   Nu mai puțin de 8,7 milioane lei (mai mult decât dublu față de perioada similară din 2014) reprezintă plățile efectuate drept alocații pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010, iar alte aproape 14 milioane de lei reprezintă indemnizațiile pentru creșterea copiilor, acordate unui număr de 2.607 beneficiari în semestrul I al anului 2015. Îngrijorătoare cu adevărat este însă sporirea cu 550% a necesarului bănesc pentru alocarea de sume cu titlu de alocație de încredințare sau plasament familial pentru copiii aflați în dificultate, până la un total de 4,4 milioane de lei, față de doar cca 800.000 de lei în perioada similară a anului trecut.

   Putem să raportăm cu ușurință aceste cifre la nivelul încasărilor bugetare realizate de către AJFP Galați în primele șase luni ale anului 2015. Acestea din urmă totalizează cca 842 milioane lei, media aritmetică lunară fiind cu puțin peste 140 de milioane. Rezultă că 80% din veniturile colectate de stat într-o lună de la operatorii economici administrați de fiscul județean iau semestrial (foarte adevărat, nu în mod direct) drumul beneficiarilor de ajutoare sociale, fără a include aici și plata indemnizațiilor de șomaj.  

   George Marinescu