Ignoranța edilului Stan a făcut ca Galațiul să nu beneficieze de mobilierul urban al sculptorului Virgil Panaite

   ”Noul Galați” al primarului Marius Stan a însemnat până acum cârpeli de străzi și studii de fezabilitate, activități aducătoare de comisioane grase. Un proiect gata servit de pe vremea primului mandat al primarului Dumitru Nicolae, trecut prin Consiliul Local de vreo 14 ani, prin care sculptorul Virgil Panaite propune schimbarea feței orașului printr-un mobilier urban futuristic, este ignorat intenționat. Băncile, coșurile de gunoi, scaunele sau vazele stradale proiectate de artistul plastic gălățean nu prea lasă loc pentru comisioanele administrației locale.

   Coșurile stradale pentru gunoi au ceva din designul modulelor spațiale proiectate de NASA și au o cromatică deosebită, aspecte care contează foarte mult în atmosfera cenușie a Galațiului. Mai mult, elementele mobile ale coșurilor de gunoi sunt proiectate pentru a fi manipulate cu piciorul, astfel încât omul să-și păstreze mâinile curate. Băncuțele și scaunele stradale sunt sculptate în piatră, adevărate opere de artă care mai au și avantajul că nu trezesc ”interesul pragmatic” al gălățenilor, așa cum o fac cele metalice cu elemente din lemn. Tot sculptate în piatră sunt și vazele stradale sau ansablele bancuță-vază, elemente de mobilier stradal care ar face ca Galațiul să arate ca ”de pe altă lume”.

   Scepticilor le propunem să facă un exercițiu de imaginație: combinați frumusețea naturală a Falezei Dunării (la care administrația nu are niciun merit),  pe care sunt amplasate deja lucrările de sculptură în metal, cu mobilierul urban prezentat în fotografii. Același exercițiu de imaginație poate fi adaptat pentru străzile terne ale orașului.

    Sorin Țiței