Bacalbaşa şi-a anesteziat un angajat de la CJ cu pumni în gură şi în piept

   Social-democratul Nicolae Bacalbaşa a mutat rundele de box din sălile de operaţie ale Spitalului Judeţean (acolo unde, în trecut, s-a luat la bătaie, la propriu, cu mai mulţi colegi) în biroul său de la Consiliul Judeţului Galaţi. Anestezistul-şef peste judeţ, cu apucături demne de ospiciu, a agresat verbal, dar şi fizic un angajat al Departamentului de Audit din cadrul instituţiei pe care o conduce. Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţului i-a aplicat un pumn în gură și mai mulţi pumni în piept lui George Stoica - liderul de sindicat al funcţionarilor din CJ - care activează în cadrul Departamentului de Audit. Bacalbaşa a făcut o adevărată criză de nervi atunci când George Stoica, care este, de altfel, şi membru al Partidului Social Democrat, i-a reproşat anetezistului-şef de la CJ că le pune în cârcă mai multe sarcini „de serviciu”, care nu sunt în conformitate cu fişa postului pe care îl ocupă. Conform unor surse interne CJ, membrii Departamentului de Audit sunt folosiţi de Bacalbaşa pentru a verifica activitatea mai multor medici din cadrul Spitalului Judeţean, care nu se aflau în graţiile şefului CJ, printre care se numără și medicul primar în obstretică-ginecologie Cezar Irimia. Conform unor martori, George Stoica i-a spus lui Bacalbaşa că angajaţii Departamentului de Audit ştiu ce au de făcut, că efectuează sistematic controale la instituţiile din subordinea CJ, că au reguli stricte în activitatea lor şi nu au timp de controale aberante, precum cele ordonate de către Marcel Cristea, mâna dreaptă a lui Bacalbaşa din cadrul CJ. Nemulţumit de reproşurile primite din partea angajaţilor, preşedintele Consiliului Judeţean l-a luat la pumni pe George Stoica, care nu a ripostat, dar care a transmis conducerii PSD Galaţi, ulterior, că îşi va da demisia şi va părăsi intituţia în cadrul căreia activează de mai mulţi ani.

 

   PSD încearcă să muşamalizeze apucăturile de maidan ale lui Bacalbaşa

   Conducerea PSD Galaţi nu a luat nicio măsură împotriva bătăuşului-şef de la CJ. Mai mult decât atât, social-democraţii l-au convins pe George Stoica să nu îl acţioneze în instanţă pe Bacalbaşa, pentru a evita un mega-scandal mediatic, întrucât liderul de sindicat făcuse deja demersuri pentru a obţine un certificat medico-legal.

   Lucian Constantin