Bani europeni - pentru blocurile horror din Galați

  Cel mai cunoscut ghetou din Galați, a cărui faimă a ajuns chiar și mai departe de frontierele urbei, va fi spoit cu bani europeni. Direcţia de Programe şi Proiecte Europene din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi a depus un proiect, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, care va avea drept obiectiv creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Printre blocurile care vor beneficia de reabilitare termică se numără și cinci imobile din Micro 19. Este vorba de celebrele G-uri, printre care și G4 - „blocul groazei”, care deţine de ani buni statutul de cea mai mizerabilă clădire de locuit din Galaţi. Pereţi care stau să prăbușească în orice moment, munți de gunoaie şi un miros de fecale care îţi mută nasul din loc. Acesta este, pe scurt, peisajul dezolant de la G4. Blocul este locuit, în prezent, de chiriaşi, oameni care trăiesc la limita de jos a sărăciei, cei mai mulți dintre ei fiind beneficiari de venit minim garantat. Conform documentației întocmită de Primărie, imobilul va beneficia de reconstrucţie totală, pe tot ce înseamnă instalaţie termică, sanitară, instalaţie electrică, înlocuirea tîmplăriei vechi din lemn cu tîmplărie din PVC şi geam termoizolant, echipare cu dipozitive de ventilare controlată etc. Finanţarea lucrărilor se va face astfel: 60% fonduri europene și 40% cofinanţare de la Consiliul Local.

   Adrian Iftimie