Proiecte gălățene în valoare de milioane de euro - deblocate de Comisia Europeană

   Vești bune pentru cei care așteaptă bani de la Uniunea Europeană pentru diversele proiecte derulate prin intermediul Ministerului Muncii. Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pe scurt POSDRU, a fost deblocat. În urmă cu un an, plățile pe acest program au fost suspendate, motiv perntru care un număr foarte mare de beneficiari din toată ţara, nu numai de la Galaţi, au fost în situaţie de blocaj sau în pericol de faliment, ca urmare a întârzierilor foarte mari înregistrate la plata rambursărilor, inclusiv a contribuţiei de la bugetul de stat şi a TVA. În urma rezultatelor pozitive înregistrate de auditul Comisiei Europeane s-a decis reluarea plăţilor către România. Proiectele derulate de Galați au o valoare totală de 4 milioane de euro și se referă la reconversia profesională a şomerilor, pregătirea forţei de muncă din întreprinderi sau proiecte din domeniul învăţământului. De exemplu, beneficiari ai POSDRU sunt Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”, cu proiectul „Calificări multiple–șansa pentru sporirea calității vieții”, în valoare de 318.794 lei; Șantierul Naval Damen, cu proiectul „Asigură-ți un viitor sigur prin formare profesională continuă”, în valoare de 2.434.605 lei; Federația Solidaritata Sanitară- „Fii calificat pe piața muncii! Creșterea nivelului de calificare a angajatilor din sănătate”, proiect în valoare de 2.226.360 lei; Inspectoratul Școlar Județean „Evaluarea relevanței în oferta de formare pentru piața muncii a învățământului profesional prin analiza inserției socio-profesionale a absolvenților”, proiect în valoare de 3.810.514 lei. Plăţile pe POSDRU au fost blocate în februarie 2012, după ce auditul Comisiei Europene a descoperit „slăbiciuni în detectarea şi prevenirea neregulilor ce apar în achiziţiile publice pe proiectele din fonduri europene”. În cursul anului 2013, auditorii Comisiei Europene vor efectua alte două misiuni de verificare pentru POSDRU, în scopul ridicării corecţiilor financiare temporare de 25% aplicate cheltuielilor pe care România le va solicita Comisiei Europene pentru rambursare. Pentru a evita situațiile confuze, în perioada imediat următoare, autorităţile române vor informa direct beneficiarii proiectelor cu privire la reluarea plăţilor, precum şi cu privire la calendarul acţiunilor din acest an.

   Adrian Iftimie