Localnicii comunei Cosmeşti, din judeţul Galaţi, îşi votează candidaţii pentru parlamentare la lumina lanternelor şi a lumânărilor, după ce localitatea a rămas în beznă, încă de la ora 18.00. Potrivit lui Ion Tuchiluş, primarul comunei Cosmeşti, în cele cinci secţii din localitate procesul electoral nu a fost întrerupt, însă membrii comisiilor de votare au primit lumânări şi lanterne pentru ca localnicii să îşi poată exercita dreptul de a vota. ”Toată comuna este în întuneric, probabil din cauza chiciurii de pe conductorii electrici. În cele cinci secţii de votare, procesul electoral se desfăşoară la lumina lumânărilor şi a lanternelor. Am informat Prefectura şi Electrica”, a declarat primarul comunei Cosmeşti, Ion Tuchiluş. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, instituţia prefectului a primit asigurări din partea societăţii Electrica, furnizorul de energie electrică, că, după ora 19.00, comuna Cosmeşti va fi alimentată cu energie electrică.
În nordul judeţului Galaţi a nins abundent în ultimele orele, stratul de zăpadă depăşind, pe alocuri, 50 de centimetri. Cele mai afectate sunt comunele Poiana (cu satul Vişina) şi Buciumeni, în care se circulă cu dificultate. Instituţia Prefectul Judeţului Galaţi a solicitat de la Garnizoana zonală două autovehicule 6X6 care să poată ajuta la tractarea autobuzelor cu buletine de vot şi a personalului din secţii, dacă situaţia o va impune. Atenţionarea Cod galben de precipitaţii abundente, valabilă şi pentru judeţul Galaţi, a fost prelungită şi actualizată. Astfel, în cursul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 l/mp.
Corina Dobre
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați