Șeful Comisiei de Urbanism, Săvel Rotaru, vrea să demoleze construcțiile haotice din oraș

   Un exemplu de dezastru urbanistic poate fi văzut pe strada Domnească, lângă policlinica cu plată. Este vorba de scheletul metalic stingher și împânzit de buruieni, care zace de peste două decenii în paragină. Structura de rezistență a ceea ce ar fi trebuit să fie un centru modern de pregătire al pugiliștilor, s-a transformat într-o construcție de-adreptul hidoasă. ”Construcţia aceea metalică este o ruşine și poate să se prăbușească oricând în stradă. Solicit domnului primar Marius Stan să întreprindă măsurile necesare pentru demolarea ei. Nu se poate ca acel schelet să mai rămână acolo. Este un haos urbanistic”, a spus Săvel Rotau, șeful Comisiei de Urbanism.

 

   În curtea Primăriei

   Ani la rând, Primăria Galati a pasat responsabilitatea în curtea Direcției Județene pentru Sport. Ministerul Sporturilor a abandonat investiţia, în 1993, iar în 2003 scheletul din strada Domnească a trecut în curtea administraţiei publice locale, care a reuşit "performanţa" să-l transforme în ruină. În timp ce singuratica construcţie riscă să se prabuşească chiar sub văzul autorităților, în oraș mai funcţionează doar o singură secţie de box - la Clubul Dunărea, unde antrenorul Costel Burlacu pregăteşte o mână de copii pentru a deveni campioni. În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1099/18.09.2003, Arena de Box a trecut, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, în administrarea Consiliului Local Municipal Galaţi. La data preluării, valoarea construcţiei era de 1,6 milioane de lei.

 

   Complexul Francezi -pe mâna mafiei imobiliare

   Tot în cadrul Comisiei de Urbanism, Săvel Rotaru a propus spre demolare și complexul Francezi, transformat în ultimii ani în focar de infecție. Abandonat de către autorităţi, fostul complex comercial a fost invadat de boschetarii din zonă. În jurul acestuia, s-au ridicat  tone de gunoaie, moloz, bucăţi de cărămidă, iar mirosul de urină taie respiraţia trecătorilor. Surse din Primăriei ne-au spus că tot complexul este cumpărat de doi oameni de afaceri foarte influenți din Galați, care nu au niciun interes să igienizeze prea curând zona.

   Lucian Constantin