Solidaritatea declanşează conflictul de interese la ArcelorMittal

   Sindicaliştii de la Solidaritatea au refuzat să accepte propunerea administraţiei de acordare a unui bonus în două etape, hotărând, în schimb, să nu semneze Contractul Colectiv de Muncă şi să declanşeze conflictul de interese. În acest timp, reprezentanţii FSS Metarom şi cei ai Federaţiei Solidaritatea CN Metal au decis să accepte propunerea patronatului, care constă în acordarea, de la 1 aprilie, a unui bonus egal cu 2 % din valoarea salariilor înregistrate în ultimele luni. De asemenea, acordarea de la 1 decembrie a unui bonus de 2,5 %, calculat după acelaşi sistem, dar condiţionat de faptul ca unitatea să nu înregistreze pierderi. Sindicaliştii de la Solidaritatea susţin că nu au putut fi de acord ca salariile angajaţilor să nu crească. ”Sindicatul Solidaritatea a decis să nu semneze Contractul Colectiv de Muncă şi, în aceste condiţii, vom urma paşii declanşării conflictului de interese, ceea ce presupune, în primul rând, trimiterea unei notificări către conducere în care vom anunţa că se îndeplinesc premisele declanţării acestui conflict. Conform legii, vom transmite conduceriii revendicările noastre, iar în termen de 48 de ore trebuie să primim un răspuns. În cazul în care nu vom ajunge la un acord, vom parcurge următorul pas, adică vom notifica Inspectoratul Teritorial de Muncă legat de intenţia declanşării conflictului de muncă”, ne-a declarat Gheorghe Tiber. Propunerea conducerii, care a fost acceptată de reprezentanţii celorlalte două federaţii sindicale prezente la negociere, a fost acordarea unui bonus în două etape, precum şi majorarea primei de Crăciun, de două milioane de lei vechi, în cazul în care unitatea nu va funcționa cu, pierderi anul acesta.

   Denis Petcu