Prima Caravană națională de informare și testare gratuită pentru boala celiacă desfășurată în România s-a încheiat, după un traseu de 2.800 de km parcurși în întreaga țară. Evenimentul a fost organizat de Kaufland România și Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten, în perioada 16 iulie – 30 august și a vizat diagnosticarea persoanelor care ar putea suferi de boală celiacă, acordarea de materiale informative celor deja diagnosticate și, în egală măsură, pregătirea cadrelor medicale de la nivel local pentru a pune bazele diagnosticării corecte.
Caravana „România fără gluten” a fost un demers prin intermediul căruia au fost oferite testări gratuite rapide de depistare a bolii celiace în 10 orașe din țară: București,Craiova, Iași, Galați, Constanța, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara și Sibiu.
În cadrul caravanei, 870 de persoane au fost testate pe loc pentru boală celiacă, iar cele nouă persoane care au fost depistate pozitiv au fost redirecționate către medici specialiști pentru investigații suplimentare.
Statisticile la nivel european estimează că 1% din populație suferă de boală celiacă. Rezultatele caravanei Romania fără Gluten confirmă pentru prima dată această statistică și la nivelul României.
Peste 1.500 de pacienți cu afecțiuni induse de gluten au participat la sesiunile de informare, iar evenimentele au cumulat peste 60 de ore de discuții, prezentări și testări.
Caravana a oferit în paralel și primul program de pregătire a medicilor pentru boală celiacă, prin care 370 de medici au participat la sesiunile de formare profesională, pentru perfecționare în diagnosticarea corectă a afecțiunilor induse de intoleranța la gluten. Cursul a fost acreditat de Colegiul Medicilor, și susținut de Centrul de Management pentru Boala Celiacă din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.
Boala celiacă – ușor de confundat cu alte afecțiuni
Boala celiacă este o boală autoimună cauzată de ingestia de gluten la persoanele predispuse genetic. Aceasta poate debuta la orice vârstă, începând cu perioada copilăriei și până la vârsta a treia și este declanșată de gluten (o proteină care se găsește în grâu, orz și secară). Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariția de leziuni la nivelul intestinului subțire, care nu mai poate digera alimentele și instalează malabsorbția.
Boala celiacă are simptome extrem de diverse, de la tulburări digestive de orice fel, la anemie feriprivă, statură mică, neuropatie periferică sau osteoporoză precoce. Ele pot fi confundate cu orice alt tip de sindrom de malabsorbție, cu tulburări endocrinologice sau cu tulburări hematologice.
Afecțiunea este dificil de diagnosticat, deoarece simptomele sunt complexe, nespecifice, pot fi ușor confundate cu cele ale altor afecțiuni, necesită monitorizare continuă și mai multe vizite la medic, iar testele nu sunt accesibile. Totuși, în lipsa diagnosticării, boala celiacă poate duce la complicații grave.
Tratamentul: alimentația specială tot restul vieții
Tratamentul în boala celiacă este unul singur: alimentația specială cu produse fără gluten, pentru tot restul vieții.
Informarea corespunzătoare în legătură cu alimentația și stilul de viață potrivite, precum și soluții pentru managementul dietei și al relației cu specialiștii medicali sunt esențiale pentru persoanele cu boală celiacă. În cadrul caravanei, pacienții au primit materiale informative, prezentări și filme din care să poată prelua cât mai multe din informațiile de care au nevoie.