Maladia secolului XXI macină peste 14.000 de gălăţeni

   Stresul, alimentaţia proastă, fumatul, consumul de alcool dar şi mediul poluant au plasat cancerul pe locul al doilea, după afecţiunile cardiovasculare, ca principala cauză a mortalităţii în județul Galați.Conform raportului întocmit de Direcţia de Sănătate Publică pe anul 2012, în unitățile sanitare ale județului au fost depistate 1.365 cazuri noi de tumori, ceea ce înseamnă o medie de 226,25 de cazuri noi la 100.000 de locuitori. În total, numărul bolnavilor aflați în evidența Direcției de Sănătate a ajuns la incredibila cifră de 14.143. Statisticile arată că persoanele din mediul urban sunt mai predispuse la a se îmbolnăvi de cancer, faţă de cei din mediul rural. De pildă, anul trecut s-au înregistrat 870 de cazuri în mediul urban, în timp ce 425 de cazuri au fost depistate la țară. Potrivit medicilor oncologi, este foarte important ca orice tip de cancer să fie depistat în fază incipientă, pentru a putea fi tratat. Asta crește șansele de vindecare dar nu oferă certitudini. Orice cancer, în funcţie de stadiul în care este depistat, poate fi vindecabil sau incurabil.

 

   Din ce în ce mai mulți bolnavi de cancer

   Comparativ cu anii ”80, în prezent bolnavii de cancer au tot mai mult acces la medicamente performante, care ameliorează calitatea vieţii. Ministerul Sănătăţii asigură, în limita disponibilităţilor bugetare, fondurile necesare pentru tratarea acestei boli. „Chiar dacă persoana diagnosticată este asigurată sau nu, beneficiază de tratament gratuit. Din păcate, mulţi bolnavi nu se adresează medicului la timp şi vin în stadii avansate, atunci când şansele de vindecare sunt foarte mici”, ne-a declarat doctorul Valentin Boldea, șeful DSP Galați. Un tratament pentru o boală oncologică este extrem de costisitor. De exemplu, un singur medicament poate costa chiar și 5.000 de lei. Din datele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate rezultă că în România sunt diagnosticate, anual, peste 70.000 de cazuri noi de cancer. În total, se estimează că 500.000 de români suferă de această boală.

   Adrian Iftimie