Liberalii pregătesc înscăunarea doctoriţei Elena Vrabie la CJAS

   La scurt timp după ce a operat mai multe schimbări în funcţiile-cheie din sănătatea gălăţeană, pe principiul rocada cadrelor cu carnet de partid, PSD predă ştafeta colegilor din USL. Liberalii pregătesc instalarea doctoriţei Elena Vrabie în funcţia de director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), importanta instituţie fiind adjudecată de către PNL, conform negocierilor de la nivel central din interiorul USL. Surse din rândul medicilor gălăţeni ne-au spus că doctoriţa Vrabie, ce activează, în prezent, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, va participa la concursul pentru ocuparea postului de conducere, care va avea loc în zilele de 24 şi 25 februarie. De altfel, potrivit acestora, Elena Vrabie are şanse maxime să adjudece fotoliul de director al instituţiei, nu doar datorită sprijinului PNL de care se bucură, ci şi pentru faptul că este singurul candidat.

 

   De la protejarea apelor, direct în fruntea CJAS

   Numirea Elenei Vrabie în funcţia de director al CJAS a stârnit numeroase critici şi nemulţumiri în rândul cadrelor medicale gălăţene deoarece, potrivit acestora, medicul sprijinit de către PNL „ nu are pregătirea necesară” şi „nu ştie cu ce se mănâncă sistemul de asigurări de sănătate”.

Liberala activează, în acest moment, în cadrul compartimentului de mediu din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Elena Vrabie având rolul să constate, din punct de vedere tehnic, dacă anumite persoane juridice respectă normele de viaţă şi de muncă, în cazul eliberării anumitor avize.

   Corina Dobre