Medicii nutriționiști trag un semnal de alarmă: 200.000 de gălățeni suferă de obezitate

   Stresul excesiv, mesele neregulate, lipsa sportului, orele petrecute în fața calculatorului şi în general un stil de viață dezorganizat duc la obezitate. Contrar zicerii populare „gras şi frumos”, obezitatea nu este o stare cu care să ne mândrim. Medicii nutriţionişti o definesc ca fiind un surplus de greutate prin acumulare de ţesut gras, iar acest exces se depune pe toată suprafaţa corpului, îndeosebi pe abdomen, coapse, muşchii fesieri şi picioare. „Excesul de kilograme poate duce la apariţia unor probleme de sănătate cu urmări dintre cele mai grave: diabet, hipertensiune, afecţiuni cardiovasculare”, spune dr. Magdalena Moroşanu, şefa secţiei de Diabet şi Boli Zaharate, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi.

 

   Cum afli dacă suferi de obezitate

   Dacă aţi ajuns la o greutate considerabilă şi nu ştiţi dacă sunteţi obez, puteți afla măsurându-vă indicele de masă corporală. Ei bine, acesta se calculează prin împărţirea masei corporale, exprimată în kilograme, la înălţime, exprimată în metri la pătrat. Dacă valoarea rezultată este cuprinsă între 18,5 şi 25, atunci aveți o greutate normală. Între 25 şi 30, sunteți supraponderali. Intervalul 30 - 45 înseamnă obezitate şi se împarte în trei grade. Ceea ce depăşeşte 45 este denumită obezitate severă. La nivelul județului Galaţi cifrele sunt de-a dreptul alarmante: 31% dintre gălățeni fie sunt obezi, fie sunt în pragul obezităţi. Totodată, din ce în ce mai mulţi copii sunt supraponderali. Motivul? Mâncărurile de tip fast-food, dulciurile și, nu în ultimul rând, faptul că cei mai mulţi petrec ore în şir în faţa calculatorului, în loc să practice un sport. „Părinţii trebuie să conştientizeze cât de important este sportul pentru copii, mai ales în cazul celor care sunt predispuși la îngrășare”, spune dr. Moroșanu.

 

   Ce recomandă nutriționistul

   Obezitatetea nu este o boală de care să nu putem scăpa, crede nutriționistul Magdalena Moroşanu. Cu ajutorul unui regim echilibrat, sport și multă voință putem scăpa de surplusul de grăsime. Nutriționiștii ne sfătuiesc să evităm, pe cât posibil, alimentele cum sunt untul, margarina, dulciurile, precum şi uleiurile, care, prin conţinutul caloric, tind să se transforme în ţesut adipos. Trebuie să consumăm, în cantităţi moderate, alune, nuci, migdale sau fistic, deoarece conţin foarte multe calorii. „Trebuie să evităm mesele foarte bogate și să mâncăm de cel puţin trei ori pe zi. Este bine să consumăm fructe sau legume, de preferință proaspete. Nu trebuie să mâncăm până la refuz, până ne ghiftuim. Este bine să mâncăm moderat, porții mici, la intervale scurte de timp”, ne mai sfătuiește medicul nutriționist.

   Lucian Constantin

Adaugă comentariu

Codul de securitate