Claudiu Brânzan a exorcizat în stil PSD conducerea TVR

   Chiar dacă Guvernul Ponta reprezenta, până ieri, doar o schiţă desenată pe o bucată de hârtie, la sfârşitul săptămânii trecute, social-democraţii au avut grijă să pună monopol pe mass-media de stat. Purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan, care deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, a avut grijă ca directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport (DEIS) să fie demis şi înlocuit cu un personaj agreat de PSD. Potrivit Agenţiei de Monitorizare a Presei, joia trecută, Consiliul de Administrație al TVR a decis, la propunerea lui Claudiu Brânzan, demiterea lui Dan Radu din funcția de Director Producție Editorială și Programe, prin desființarea postului respectiv din organigramă. PSD-istul Claudiu Brânzan susține, în schimb, că măsura a fost imperativ necesară, în condiţiile în care fostul director a dat dovadă de incompetenţă. „E o porcărie. Sub comanda lui Dan Radu s-au făcut cele mai proaste emisiuni cu cel mai prost rating din istoria televiziunii. La acest capitol intră inclusiv schimbarea orei jurnalului de ştiri. Au scăzut încasările, veniturile din publicitate. Propunerea către CA a fost aprobată cu unanimitate de voturi. Domnul Radu poate spune ce vrea”, ne-a declarat Claudiu Brânzan.
    Agenţia de Monitorizare a Presei susţine, în schimb, că măsura a venit ca urmare a refuzului Președintelui Director General Alexandru Lăzescu de a-l numi pe Claudiu Lucaci în funcția de director al DEIS. Postul respectiv este ocupat, temporar, de Anca Lăzărescu, în urma demiterii Rodicăi Culcer, în luna ianuarie. „ActiveWatch își exprimă îngrijorarea față de semnalul pe care noua putere (încă neinstalată) îl dă vizavi de televiziunea publică. Presiunile exercitate de membrii PSD din CA al TVR pentru numirea unui jurnalist care a fost purtător de cuvânt al fostului premier Năstase și apoi numit consul la Los Angeles de același guvern Năstase nu fac decât să alimenteze temerile privind intenția noii puteri de a prelua hățurile televiziunii publice în plin an electoral, după principiul consacrat de întreaga clasă politică – <<a venit rândul nostru>>”, a transmis, ieri dimineaţă, ActiveWach.

   Aceste practici sunt responsabile pentru situația dezastruoasă în care se află televiziunea publică în momentul de față. Schimbarea managementului odată cu schimbarea configurației politice accentuează politizarea acestei instituții, fragilizează odată în plus poziția TVR și blochează aplicarea oricărui plan de reformă pe termen mediu și lung. Principalele victime ale acestei situații sunt jurnaliștii din TVR și SRR, mereu supuși unor presiuni venite pe filieră politică, și publicul plătitor de taxă, mereu înșelat în așteptările sale de performanța unor instituții captive controlului politic. ActiveWatch cere noii majorități parlamentare să dea dovadă de responsabilitate, să trateze cu maxim respect independența celor două instituții în acest an electoral și să se abțină de la orice tentativă de a interveni politic asupra TVR și SRR. 

   Corina Dobre