Senatorul Necula vrea să-şi facă campanie electorală cu bani publici

   Democrat-liberalul Marius Necula cere Consiliului Local să-i finanţeze campania electorală pentru candidatura sa la Primărie. Şi asta pentru că PDL-istul vrea să îi momească la vot pe pensionari, printre altele, cu trei metri cubi de apă rece, gratuit. Senatorul a cerut consilierilor municipali ai PDL să solicite Consiliului Local ca vârstnicii, cu pensii de până în 1.000 de lei, să beneficieze de „pomana” sa în prag de alegeri. „În prezent, costul mare al preţului pe metru cub, dar şi veniturile reduse, determină numeroşi pensionari să consume o cantitate mai mică de apă decât cea prevăzută de normele de sănătate publică, respectiv minim 50 de litri de apă, zilnic. La nivelul municipiului, sistemul de alimentare cu apă prezintă pierderi de 25% din cantitatea de apă livrată, aceastea fiind suportate de consumatori”, a spus Necula. Consilierii locali resping propunerea democrat-liberalului, susţinând că „nu reprezintă un ajutor real pentru oameni”. „Este doar o măsură de campanie. În primul rând, nu ar însemna mare lucru. Ar fi trebuit să ceară către Apă Canal să elimine pierderile. Acestea fiind eliminate, automat se va reduce costul apei. Pentru oameni, ar trebui eliminate pierderile. Sunt necesare soluţii de management pentru ca apa să fie cât mai ieftină, pentru că, vorba aia, ne trece Dunărea pe sub nas. Oamenii, astăzi, nu mai cred în promisiuni”, ne-a declarat consilierul local Picu Roman.

   În cazul în care Consiliul Local i-ar face pe plac senatorului, de măsura sa populistă vor beneficia nu mai puţin de 36.000 de pensionari.

   Corina Dobre