Marius Necula trage sforile să îl decapiteze pe Resmeriţă de la ISJ

   Zilele democrat-liberalului Doru Resmeriţă în funcţia de inspector şcolar general îi sunt numărate, după ce colegul său de partid, senatorul Marius Necula, a bătut drumurile Ministerului Educaţiei pentru „a pleda” pentru schimbarea acestuia din funcţie. Surse din PDL susţin că, în cursul săptămânii viitoare, Resmeriţă urmează să fie înlocuit, printr-un ordin de ministru, cu protejatul senatorului Necula, actualul inspector şcolar general adjunct, Onuţ Atanasiu. Doru Resmeriţă, căruia i-a fost retras, de curând, sprijinul politic al Organizaţiei Municipale a PDL, la comanda lui Marius Necula, urmează să piardă şi sprijinul organizaţiei conduse de către părintele său politic, deputatul Mircea Toader. Potrivit unor surse din tabăra democrat-liberalilor gălăţeni, după-amiază, PDL-iştii se vor întruni în cadrul Biroului Permanent Judeţean şi vor aproba decizia Organizaţiei Municipale a PDL. De aici, şi până la pierderea funcţiei de inspector şcolar general, nu mai este decât un pas. „Nu ştiu despre acest lucru. Domnul Necula nu poate schimba o persoană din funcţia pe care o deţine. În cazul meu, doar ministrul Educaţiei poate face acest lucru. Nu am niciun semnal de la minister, în acest sens”, ne-a declarat inspectorul şcolar general.

   Reamintim că motivul oficial, invocat de către Marius Necula, privind retragerea sprijinului politic al lui Resmeriţă a venit ca urmare a „răcelii” cu care inspectorul şcolar general a tratat un proiect gândit chiar de către senator. Deşi senatorul PDL invocă proiectul drept motiv, surse din interiorul partidului susţin că adevărata nemulţumire a lui Necula o constituie susținerea lui Resmeriţă pentru Nicuşor Ciumacenco, în alegeri. De altfel, şi Necula a recunoscut, voalat, acest lucru.

   Corina Dobre