Mihail Boldea candidează din puşcărie pentru un nou mandat de parlamentar

  Deputatul Mihail Boldea va candida pentru un nou mandat, în toamna acestui an, din închisoare. Parlamentarul, anchetat pentru fapte deosebit de grave (având nu mai puţin de opt capete de acuzare), a anunţat că România va avea primul parlamentar dat în urmărire internaţională, care va câştiga, închis fiind, un fotoliu de deputat. „Veţi avea primul parlamentar urmărit internaţional şi primul parlamentar care câştigă din puşcărie (...) Sâmbăta viitoare urma să anunţ că intru în Partidul Poporului, dar mă înscriu oricum”, a declarat Boldea, din Kenya, pentru un post de televiziune.

 

   „E lipsit de orice judecată”

   Faptul că Mihail Boldea râvneşte la un nou mandat de parlamentar, în ciuda problemelor extrem de grave pe care le are cu legea în acest moment, l-a determinat pe Mircea Toader să îl catalogheze drept nebun. „Eu cred că e lipsit de orice judecată. Încerc să îi găsesc circumstanţe atenuante: nu a mai dormit de câteva zile sau vrea să facă pe nebunul. Este absolut ilogic. Să candidezi din puşcărie, e idolul României (...) Nu pot să comentez aşa ceva. Credibilitatea lui este aproape zero”, ne-a declarat Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi. În ceea ce priveşte acuzele care i se aduc, cu privire la ascensiunea lui Boldea, Toader a precizat că îşi va da demisia din funcţia de preşedinte „dacă şi alţii şi-o vor da, din partide care au membri condamnaţi. Eu l-am propulsat pe Boldea aşa cum voi face în continuare cu orice tânăr. Avea potenţial, discurs. Mai departe, este răspunderea lui”.

   Corina Dobre