Preşedintele CJ, Eugen Chebac – în beţe cu şefii UNPR Galaţi

   UNPR se scaldă în ape tulburi la Galaţi. Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, care şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, analizează varianta de a nu mai candida pe listele UNPR. Apropiaţi ai şefului CJ ne-au spus că între social-democratul (încă) Eugen Chebac şi conducerea UNPR au apărut, de curând, o serie de neînţelegeri generate de mai multe promisiuni neîndeplinite atât din partea conducerii formaţiunii politice, cât şi a preşedintelui CJ Galaţi. Surse de pe scena politică susţin că Eugen Chebac ia în calcul varianta de a se înscrie în cursa pentru un nou mandat din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

   

   Toader îl vrea, din nou, sub aripa sa ocrotitoare

   PPDD nu este singura variantă, însă, pe care contracandidatului lui Nicolae Bacalbaşa, candidatul USL pentru şefia CJ, o are la îndemână. De mai multă vreme, liderul PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, şi-a manifestat dorinţa de a-l readuce pe Chebac în sânul partidului.

Liderul organizaţiei judeţene a UNPR Galaţi, Dan Dobrea, a infirmat scenariul potrivit căruia Eugen Chebac ar putea părăsi barca formaţiunii politice a progresiştilor. „Nici nu au fost tensiuni, nici nu sunt şi nici nu cred că vor fi. Domnul Chebac va candida pe listele UNPR, în această vară”, ne-a declarat Dan Dobrea.

Preşedintele Consiliului Judeţului nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere.

   Corina Dobre