Dumitru Nicolae ameninţă PSD că va candida din nou la Primărie

   Aflat la sfârşitul celui de al treilea mandat de primar, Dumitru Nicolae a ţinut să arunce bomba: că se gândeşte serios să candideze din nou la Primărie, ca independent. ”Sâmbătă voi fi la Primărie timp de câteva ore, aşa cum am făcut la fiecare sfârşit de an. S-ar putea ca acesta să nu fie ultimul sfârşit de an pe care îl voi petrece la Primărie, ca pimar. Am citit că unii doresc să candideze cu orice preţ la Primărie şi mă gândesc şi eu serios să candidez, din nou, la Primărie, în calitate de candidat independent”, ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae. Intenţia lui Nicolae, de a candida pentru un nou mandat, nu ar fi tocmai surprinzătoare şi ar putea fi un semnal transmis către gruparea din PSD Galaţi, condusă de Dan Nica, care dorește ca, în cursul lunii ianuarie, să organizeze alegeri la filiala municipală a partidului. În fruntea organizației ar urma să îl impună pe Florin Popa, unul dintre oamenii lui Dan Nica. Surse interne partidului susţin că, în urma acestei manevre, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, copilul de suflet al primarului Nicolae, nu ar urma să fie ales preşedintele municipalei PSD Galaţi. Urmarea ar fi că nu că nu va putea beneficia de sprijinul organizaţiei, în cazul care va decide să candideze la Primăria Galaţi, ca independent. Numirea în fruntea organizaţiei PSD Galaţi a unui om apropiat lui Dan Nica ar însemna că acesta va deţine controlului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale. Dacă Dumitru Nicolae îşi va pune în practică ameninţarea şi chiar va candida, procentul de voturi pe care îl va obţine va fi rupt din procentul de voturi pe care ar fi urmat să îl primească candidatul USL Galaţi la Primărie, liberalul Marius Stan.

   Denis Petcu