Eugen Chebac a trecut oficial în barca UNPR-ului

   Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, va candida din partea UNPR pentru un nou mandat. Social-democratul gălăţean a făcut anunţul, aseară, la scenă deschisă, în cadrul conferinţei judeţene a UNPR, la care au participat, printre alţii, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă şi Dan Constantin Dobrea, preşedintele organizaţiei judeţene a formaţiunii politice. „Da, voi candida, în 2012, pentru preşedinţia Consiliului Judeţului, din partea UNPR. Nu voi refuza, însă, nicio colaborare cu vreun alt partid care va dori să mă susţină. Pentru mine, agenda cetăţeanului este pe primul loc şi nu jocurile politice sau interesele de grup”, a declarat Eugen Chebac.

   Anunţul trecerii în barca UNPR a preşedintelui CJ în exerciţiu vine la aproximativ două săptămâni de la demisia acestuia din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea în cadrul PSD, nemulţumit de faptul că USL a ales să meargă pe mâna lui Nicolae Bacalbaşa pentru şefia CJ.

La evenimentul găzduit de Teatrul Dramatic nu au lipsit, însă, şi o serie de figuri din coaliţie. Este vorba despre Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi, senatorul democrat-liberal Marius Necula şi vicepreşedintele PDL, Iulian Aramă.

   Lui Chebac i s-au alăturat și patru primari din judeţul Galaţi. Este vorba despre edilii comunelor Smulţi, Măstăcani, Piscu şi Priponeşti, cărora li se vor mai adăuga şi alţii, potrivit spuselor acestuia.

   Deşi şi-au propus să câştige şi fotoliul de primar al municipiului Galaţi, UNPR-iştii nu au, în prezent, un candidat pentru funcţia de edil-şef, după ce Eugen Durbacă a rupt protocolul cu aceştia. Ministrul Apărării a refuzat, însă, să comenteze pe marginea acestui subiect, cum de altfel s-a eschivat la mai toate întrebările reprezentanţilor mass-media.

   Corina Dobre