Liberalii ameninţă răzvrătiţii cu excluderea din USL

   Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a lansat o serie de avertismente la adresa membrilor Uniunii Social Liberale care refuză să sprijine candidaţii desemnaţi de USL pentru Primărie şi Consiliul Judeţului. Ameninţările liderului politic gălăţean vin după ce mai mulţi consilieri PC au oferit sprijin celor din PDL în Consiliul Local, dar şi după ce Eugen Durbacă a declarat că va candida la Primărie. „Cei care nu se vor angaja public să sprijine candidaţii USL-ului în alegeri, nu fac parte din USL, nu sunt cu noi, nu au ce căuta în contrucţia aceasta. Dar să nu-şi închipuie cineva că va sta pe funcţie până la anul şi la mulţi ani. Nu-i place, să se ducă să lupte. Nu o să-i ţinem în braţe. Este valabil pentru toţi consilierii locali, judeţeni, şefi de societăţi, şefi de instituţii, acolo unde decizia este a noastră”, a declarat Dobre. 

   În ceea ce priveşte candidatura lui Eugen Durbacă pentru fotoliul de primar al municipiului Galaţi, liderul liberalilor îi sugerează baronului local să stea de-o parte. „Am discutat cu el şi mi-a zis că sunt poveşti. Eu zic că totuşi are înţelepciune, dar s-ar putea să mă înşel, asta e”, a mai spus Victor Paul Dobre. 

   Corina Dobre