Soția lui Luciano Tudor, de la Drumuri și Poduri, numită șefa Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului

   Familia pesedistului Luciano Tudor pare să aibă „abonament” la funcţiile publice. În urma unei ședințe fulger, la București, cu toți comisarii oficiilor județene pentru Protecția Consumatorului, s-a stabilit, potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 700/2012, ca cel de Galați să se transforme în Comisariat Regional. Structura nou înființată va cuprinde șase județe din Regiunea Sud-Est şi va grupa judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi. În plan intern, structurile judeţene de la Protecţia Consumatorilor vor pierde personalitatea juridică şi, implicit, calitatea de ordonator de credit. Tot în cadrul ședinței cu pricina, liderii politici USL din teritoriu au numit și noii șefi. Cea care va ocupa fotoliul de comisar șef al Comisariatul Regional este Carmen Tudor, nimeni alta decât soția pesedistului Luciano Tudor, cel care a reușit „performanța” de a băga în faliment societatea „Drumuri și Poduri”, din subordinea Consiliului Județului Galați. Carmen Tudor a mai ocupat funcția de comisar șef al Protecției Consumatorului în perioada 2008-2009, fiind schimbată din funcție de cei de la PDL. Ea îl va înlocui pe Aurel Panfile, care va rămâne simplu comisar în cadrul instituției.

 

   Atârnați la banul public

   În timp ce Carmen Tudor nu a ieșit prea mult în evidență, în perioada în care a fost șefa Protecției Cosumatorului, Luciano Tudor s-a remarcat prin scandalurile avute cu Eugen Chebac, fostul președinte al Consiliului Județului. Totul a pornit de la banii alocați la deszăpezirea din iarna anului trecut. Suma de bani pe care social democratul a solicitat-o a fost, în opinia lui Chebac, nejustificată, acesta fiind acuzat și de tentativă de înşelăciune. Luciano Tudor este cunoscut mass-media locale și în calitate de om de afaceri. Acesta a fost suspectat de fraudă fiscală, după ce, ca administrator la fabrica de mobilă Mobimod Tecuci, a semnat actele justificative pentru o rambursare ilegală de TVA, prin care a prejudiciat statul cu circa o jumătate de milion de euro. Partener în această afacere i-a fost nimeni altul decât controversatul om de afaceri gălățean Cătălin Chelu.

   Sergiu Damian