Medicul-bufon Bacalbașa își pune protejatul șef la Direcția de Sănătate Publică

   După ce Olimpia Buzia a fost eliberată din funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, USL mai țintește câteva instituții. Surse avizate indică schimbări de gardă cam peste tot unde au fost, până acum, şefi pedeliști. Pesediștii vor numi director la Direcția de Sănătate Publică, în timp ce liberalii la conducerea Casei de Asigurări de Sănătate și a Spitalului Clinic de Urgență.

 

   Șefia DSP - râvnită de medici de familie de la țară

   Conform unor surse din interior, Valentin Boldea, medic de familie la Corni, va fi înlocuit cu un al medic de familie, însă de la Cuca. Este vorba de protejatul lui Nicolae Bacalbașa, fostul  consilier județean pesedist Ciprian Groza, care s-a remarcat doar prin atacuri și jigniri la adresa fostului președintele CJ, Eugen Chebac. Un soi de Grivei care latră la comanda partidului și, mai ales, când anestezistul de la CJ o cere. Pe altarul jertfei politice va fi pusă și Călina Lazarovici, manager general al Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei”, din 2010, rămasă fără sprijnul politic, după ce soțul dumneai nu a mai prezentat niciun interes pentru PSD. După cum se știe, Călina Lazarovici este soţia lui Grigore Lazarovici, fost director adjunct Viaţa Liberă.

 

   Acuzații de evaziune fiscală

   Mai mult, surse demne de încredere ne-au semnalat faptul că, după ședința consiliului de administrație al spitalului, de joia trecută, Bacalbașa a intrat ca uraganul în biroul Călinei Lazarovici, căreia i-a adresat o frază tăioasă, după care i-a întors spatele și a plecat: ”Știu că ai făcut evaziune fiscală!”. La conducerea spitalului se vehiculează numele dr. Mihaela Debita, șefa spitatului de la „Boli Infecțioase”, în timp ce Dumitru Iștvan va fi director medical. În locul Olimpiei Buzia, la conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, se zvonește că va fi numit Sorin Ungurianu, consilier PNL. Doctorul Ungurianu este prieten la cataramă cu Dobre și a mai îndeplinit funcţia de director general al Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică (AJSP), în timpul Guvernului Tăriceanu.

   Sergiu Damian