Mai mulţi lideri PNL cer retragerea sprijinului politic al ministrului Victor Paul Dobre

   Ministrul delegat al Administraţiei, deputatul liberal Victor Paul Dobre, ar putea să piardă funcţia de ministru, dar şi statutul de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Galaţi. Mai mulţi liberali din ţară, în frunte cu Marcel Vela – preşedintele PNL Caraş Severin – au cerut retragerea sprijinului politic al şefului liberalilor gălăţeni, în cadrul videoconferinţei Partidului Naţional Liberal, care a avut loc la finele săptămânii trecute. Mai mulţi şefi de filiale judeţene din ţară, dar şi de sectoare din Bucureşti, sunt nemulţumiţi de modul în care deputatul Victor Paul Dobre, în calitate de ministru delegat al Administraţiei, a organizat Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Aceştia îl acuză pe şeful liberalilor gălăţeni că nu şi-a făcut treaba în condiţiile în care la Referendum s-au prezentat la urne 50+1% dintre alegătorii cu drept de vot din România. „Am făcut această propunere, pentru că românii au ieşit duminică la vot mai mult de jumătate plus unu, dar Ministerul Administraţiei şi subordonaţii săi care conduc Direcţia de Evidenţa Persoanei şi administrează bazele de date nu şi-au făcut în mod corect datoria. Nu au avut curajul şi responsabilitatea să recunoască că în listele electorale sunt înscrişi mai mulţi cetăţeni decât în realitate şi să ia măsuri ca să remedieze în mod operativ această problemă înainte de referendum, nu să impute acum doar administraţiilor locale aceste inadvertenţe“, a declarat Marcel Vela pentru o publicaţie online de Caraş Severin. Săptămâna aceasta, membrii Biroului Permanent Central al PNL vor decide dacă îi vor retrage sprijinul politic deputatului gălăţean.

   Ministrul Victor Paul Dobre nu a putut fi contactat pentru a comenta afirmaţiile liderului PNL Caraş Severin.

   Corina Dobre