Resmeriţă sare de gâtul lui Marius Stan, după ce ”l-a înfrânt” pe Ciumacenco

   Fostul inspector şcolar general, democrat-liberalul Doru Resmeriţă, căruia îi stă în gât portocala, de câteva luni de zile, a decis să se trateze cu lămâie. Discipolul politic al democrat-liberalului Mircea Toader bate, de ceva timp, la poarta liberalilor Victor Paul Dobre şi Mihai Manoliu, pentru a fi primit în sânul PNL Galaţi. Surse din mediul politic gălăţean ne-au spus că Doru Resmeriţă a purtat deja o serie de negocieri cu ministrul Victor Paul Dobre, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, dar şi cu alesul local Mihai Manoliu (liderul de la Municipală), încercând să îi convingă că este apt să facă parte din marea familie liberală. Deşi a pozat în independent atunci când l-a susţinut pe Nicuşor Ciumacenco în campania electorală, pe care se spune că l-a trădat, se pare că Doru Resmeriţă nu îşi poate găsi liniştea decât la Putere. Chiar dacă este apreciat de şeful liberalilor gălăţeni, Doru Resmeriţă nu are mari şanse să fie primit în sânul PNL Galaţi, în condiţiile în care mai mulţi membri cu state vechi în partid se opun ca acesta să fie acceptat. Cel mai vehement, în acest sens, este corpul profesoral al PNL, în frunte cu Iuliana Tania Bogdan (consilier judeţean şi fost inspector şcolar general) şi Magdalena Gaiu – fost inspector şcolar general adjunct şi consilier judeţean. Un alt motiv pentru care Resmeriţă nu este agreat în tabăra liberalilor este reprezentat de faptul că acesta, aparent, l-a sprijinit în campanie pe Nicuşor Ciumacenco, şi nu pe candidatul USL, Marius Stan. Previzibil, ministrul Victor Paul Dobre a negat: „Nu am nicio întâlnire cu Doru Resmeriţă. Nu l-am mai văzut de înainte de campanie, când încă era inspector general şi ne-am întâlnit pentru a discuta despre problemele din şcoli. Nu e momentul să discutăm despre aceste lucruri, pentru că nu ne-am pus această problemă”.

   Corina Dobre