Ambiţiile şi orgoliile din interiorul USL au blocat constituirea Consiliului Judeţului Galaţi

   Social-democratul Nicolae Bacalbaşa şi-a început mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţului cu stângul. Nici bine nu s-a uscat tuşul pe buletinele de vot că PSD-iştii, PNL-iştii şi PC-iştii gălăţeni îşi permit deja să îşi facă de cap la vârful administraţiei judeţene, după cum le dictează interesele şefilor de partid. USL-iştii au blocat, ieri, prin neprezentarea în plen, constituirea Consiliului Judeţului Galaţi, din cauza neînţelegerilor dintre liberali şi conservatori cu privire la unul dintre posturile de vicepreşedinte. La şedinţa în care ar fi trebuit să se constituie forul deliberativ judeţean au participat doar opt consilieri, dintre care doi din partea PP-DD şi restul – APP.

 

   Teodorescu şi Creţu – out din garsoniera OTV

   Fostul social-democrat Alexandru Teodorescu şi Liviu Creţu şi-au pierdut mandatele de consilieri judeţeni, după ce OTV-istul Dan Diaconescu i-a exclus din partid. Surse din mediul politic gălăţean susţin că excluderea celor doi a venit pe fondul unor negocieri pe care PP-DD-iştii le-au purtat, pe ascuns, cu Eugen Durbacă. Aceştia ar fi căzut de acord să voteze, la schimbul unor sume importante de bani, pentru numirea baronului local în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului. Înţelegerea dintre aceştia a ajuns şi la urechile lui Constantin Ene – preşedintele PP-DD Galaţi – care a avut grijă ca Diaconescu să afle despre negocierile purtate de oamenii lui.

 

   Nica, Dobre şi Durbacă – la negocieri în sediul CJ

   În timp ce în sala mare a Prefecturii se amâna şedinţa de constituire a Consiliului Judeţului, la sediul CJ, şefii PSD, PNL şi PC (Dan Nica, Victor Paul Dobre şi Eugen Durbacă), împreună cu tractoristul-senator Gheorghe Saghian, negociau de zor funcţiile importante din administraţia locală gălăţeană.

   Corina Dobre