Nicolae Bacalbaşa conduce în 35 de secţii de votare cu 68,62%

   Conform rezultatelor parţiale oficiale, candidatul USL, Nicolae Bacalbaşa, conduce în 35 de secţii de votare (din totalul de 433). Social-democratul deţine, în acest moment, un scor electoral de 68,62%, respectiv 13.242 de voturi. Eugen Chebac, candidat al APP pentru un nou mandat, întruneşte 3.456 de voturi – 17,91%, în timp ce Alexandru Teodorescu (PP-DD) a reuşit să obţină un scor electoral de 8,28% (1.599 de voturi). Potrivit Prefecturii Galaţi, USL deţine 65,03% (12.280 de voturi valabil exprimate), APP - 17, 34 % (3.275 de voturi), PP-DD – 7,73% (1.460 de voturi).

   În ceea ce priveşte rezultatele pentru Consilii Locale şi primari, până la ora 10.00, au fost centralizate şi validate procesele verbale din doar 13 circumscripţii electorale, din totalul de 65. Potrivit Prefecturii Galaţi, USL a obţinut 57,41% dintre voturi (89 de mandate), APP – 16,77% (26 de mandate), iar PP-DD – 9,67% (15 mandate). Până-n acest moment, USL se bucură de 10 mandate de primar (76,92%), PSD – 2 mandate (15,38%), APP – 1 mandat (7,69%).

Galaţiul se situează pe locul 36 pe ţară, sub medie, în ceea ce priveşte prezenţa la urne, cu 53,59% dintre gălăţeni care şi-au exercitat dreptul de a vota.

   Corina Dobre