Dosarele penale ale ex-deputatului PDL Boldea zac în instanțe și se îndreaptă spre prescrierea faptelor

Publicație de vânzare! Relații la sorin.titei03@gmail.com

Dosarele penale ale ex-deputatului PDL Boldea zac în instanțe și se îndreaptă spre prescrierea faptelorDupă ce campionii gălățeni ai corupției naționale, pesediștii Dan Nica și Adriana Țicău, inculpați într-un dosar cu un prejudiciu de peste 60 milioane de euro, au fost albiți prin prescrierea faptelor, un alt politician local se pregătește să-i scape Justiției române. Mihail Boldea a fost unul dintre primii ”fugiți din țară” celebri, atunci când, prin 2012, a reușit să ajungă, pe căi ocolite, în Kenya, pentru a scăpa de arestare într-un dosar instrumentat de DIICOT Galați. Tocmai acest dosar, în care ex-deputatul PDL Mihail Boldea este acuzat de ”inițierea, constituirea unui grup infracțional organizat și aderarea sau sprijinirea a unui asemenea grup”, se află pe rolul Curții de Apel Iași de șase ani. Dosarul a parcurs vreo 28 de termene, dar versatul avocat Boldea a reușit să-l prelungească în favoarea sa. În același dosar, în care ex-deputatul PDL este acuzat că a deposedat mai multe persoane, prin forță, de locuințele și terenurile pe care le posedau, fostul subprefect Aurica Luchiniuc a fost deja condamnat și se apropie de ispășirea pedepsei.

Avocatul Mihail Boldea este deja condamnat la șase ani de închisoare în alt dosar celebru, Aviasan, un tun imobiliar de 20 de hectare în valoare de aproximativ 20 milioane de euro. Condamnarea a fost dată de Curtea de Apel Brașov și acum dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de vreo șase termene. Cu toate că din 2012, de la dosarul privind constituirea unui grup infracțional, avocatului Mihail Boldea i se ridicase dreptul de liberă practică, acesta a reușit să-și recapete statutul de avocat. Cu tupeul care l-a făcut celebru în instanțele gălățene, Mihail Boldea a dat în judecată Baroul Galați și Uniunea Națională a Barourilor din România și, după o bălăcăreală de zile mari, condamnatul penal în primă instanță a reușit să-și recapete statutul de avocat. Acum, ex-deputatul PDL Mihail Boldea are cabinet de avocatură în București și își reprezintă la fel de dezinvolt clienții în fața instanțelor ca în vremurile sale de glorie din Galați, atunci când reușea prin tupeu să intimideze multe dintre completele de judecată.

S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate