Atacurile politice la DNA îi fac eroi pe procurorii gălățeni care ocololesc dosarele de corupțieColaboraționismul politic al procurorilor gălățeni îi pune într-o altă lumină, în contextul atacurilor concertate la adresa Direcției Naționale Anticorupție. Dacă harababura produsă în Justiție de PSD și ALDE va fi impusă cu forța românilor, riscăm ca anchetatorii non-combat din Galați să devină eroi naționali, pentru că au ocolit cu iscusință corupții din zonă. Cazul procurorului Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, lucrat de acoliții lui Sebastian Ghiță, riscă să inverseze valorile în domeniu și să-i facă eroi pe procurorii care s-au făcut că nu văd corupția politică. Gălățenii au fost intoxicați ani buni cu plevușcă, în timp ce extrem de puținele cazuri mai importante de corupție descoperite au fost ratate.

DNA Galați trăiește din cazul Aviasan, dosar așa de competent rezolvat încât le-a fost luat de structura centrală anticorupție de la București. Disjuns din acesta, dosarul în care apar numele deputatului Eugen Durbacă, al ex-deputatului Mircea Toader și al ex-deputatului Bogdan Ciucă se află acum într-o ceață totală, tot la DNA București. Eroul principal al afacerii, Mihail Boldea, a fost arestat preventiv o perioadă, însă într-un dosar al DIICOT Galați, și acum zburdă prin instanțele din țară. Pe lângă dezinteres în rezolvarea dosarului cu nume grele, la DNA Galați, pe timpul cercetărilor, s-a născut și o poveste de dragoste între Boldea și procurorul Mihaela Agheniței. Schimbările produse la DNA Galați, prin plecarea șefului Gheorghe Ivan și a Mihaelei Agheniței, nu au făcut să dispară idilele romantice, în avantajul rezolvării unor dosare de corupție. Dorina Ivașcu, procuror cooptat de câțiva ani în echipa DNA Galați, nu s-a remarcat prin rezolvarea vreunui dosar greu, în schimb a reușit să tulbure apele printr-o poveste de dragoste cu un ofițer de poliție care, în urma scandalului produs, a fost nevoit să-și părăsească familia și postul.

Tot la DNA Galați a apărut o specie nouă: dosarul servit. Oameni ai legii, cu ani grei de Justiție în spate, bănuiesc că dosarul prefectului Emanoil Bocăneanu a fost manevrat de principalul partid politic din zonă. Capetele de acuzare ar fi fost manevrate de greii partidului, pe fondul unei neatenții (a se citi prostie) evidente a victimei, asta pentru a avea și politicienii locali corupții ei din administrație. Altfel, nu dădea bine la DNA și nici la politic.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și-a arătat limitele atunci când, în dosarul de ”ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii” al doctorului Călin Doboș, a intrat în ecuație, ca eventual complice, președintele CJ Galați, Nicolae Bacalbașa. Sunt peste trei ani de când procurorii se învârt în jurul dosarului și nu îl trimit în instanță. Tot aici, a fost șef, o lungă perioadă, procurorul Costache Roșca Caloinescu, magistrat implicat în dosarul Aviasan. Interesant este faptul că, acum, structura este condusă de o doamnă adusă special tocmai de la Slatina, ca și cum procurorii locali nu sunt suficient de specializați în ”punerea batistei pe țambal”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați s-a remarcat prin ”ratarea” unui mare dosar de corupție instituționalizată privind traficul de permise auto de la Poliția Rutieră, dar și cu o poveste halucinantă în care prim-procurorul era partenera de sex a unui infractor. În momentul în care procurorul Paula Tănase înregistra dosarul privind traficul de permise auto, șefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați era Veronica Dumitrache. După cum reiese din memoriul adresat DNA București de către Paula Tănase, Veronica Dumitrache, acum judecător la Tribunalul Galați, era concubina lui Pintilie Ion, zis Țăranul, interlop cunoscut în Tecuci și singurul arestat în respectivul dosar.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este cel care are grijă să fie ”liniște” în zonă. De aici, n-ai să auzi cazuri răsunătore privind persoane din administrația locală sau politicieni. Procurori PCA Galați, împreună cu polițiști de la Investigarea Fraudelor, au ”îngropat” dosarul de evaziune fiscală al ex-deputatului PSD Florin Pâslaru, politician care a devalizat firma TV Galați și a lăsat mulți ziariști fără contribuțiile sociale plătite la zi. Constatările sunt valabile doar pentru procurorii care acoperă județul Galați.

DIICOT Galați este structura care a reușit sa obțină arestarea lui Boldea, până când acesta a fost preluat de DNA. În afara acestei ”floricele”, procurorii de aici strecoară multă plevușcă și scapă rechinii. Procurorul-șef Sorin Cărare este recunoscut ca un personaj corrupt, implicat în scandaluri sexual și specializat în fasificarea dosarelor (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/2427-procurorul-diicot-carare-a-inventat-un-grup-criminal-organizat-ca-sa-mascheze-coruptia-din-justitia-galateana.html).

S.Ț.

1 Comentarii

Citat Postat de: Puneti mana pe hoti! | 15-03-2017 17:25
Pe Durbaca cand puneti mana?

Mult rau a mai facut orasului Galati, si ce s-a imbogatit el si mafia de partid!?

Toate dovezile de abuz in serviciu sunt in arhiva primariei, incepand cu terenul Viva de pe faleza, unde trebuia construt al 4-lea bloc, terenul de pe columb unde a vrut sa-si construiasca hotel, distrugand un imobil,dar a dat peste hrube, apoi l'a dat mafiei de partid.....

Adaugă comentariu

Codul de securitate