Băieții deștepti de la Electrocentrale rad banii publici pentru a prelua Apaterm

Electrocentrale Galați a încheiat înţelegeri în valoare de aproape 800.000 de lei cu un executor judecătoresc şi cu un avocat – care este rudă prin căsătorie cu „şeful" societăţii – pentru a executa o firmă bugetată local, Apaterm.

Banii risipiţi în acest război dintre Electrocentrale şi Apaterm provin tot din buzunarul public. Primul actor este o societate de stat aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, în timp ce Apaterm asigură un servciu public şi se află în administrarea Consiliului Local şi a Primăriei Galaţi.

Lupta pentru declararea insolvenţei şi apoi preluarea Apaterm de către Electrocentrale ascunde în spatele său şi multe interese financiare.

Datoriile imense pe care distribuitorul primar de energie termică le are la producător au dus la ocazia perfectă de a cere falimentul Apaterm. Explicaţia publică a fost că populaţia oraşului va plăti facturi mai mici la căldura după ce unitatea nu va mai fi administrată în funcţie de interese personale. Cei vizaţi erau directorul Apaterm, George Cubasa, şi primarul Dumitru Nicolae. "Cel puţin cu o treime se va reduce factura la întreţinere", a fost punctul de vedere al lui Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale, în momentul în care anunța de ce se doreşte preluarea Apaterm. Iulian Aramă, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Electrocentrale, a dus lupta şi mai departe şi a declarat că managementul prost de la Apaterm a fost de vină pentru acumularea datoriilor imense către producător şi Fisc.

Contractele imorale

Electrocentrale a început în acest an executarea silită a Apaterm în contul unor datorii de 70 de milioane de euro. Operaţiunea a fost un bun prilej pentru preşedintele Consiliului de Administratie de la Electrocentrale de a încheia două contracte cel puţin imorale pentru administrarea banului public, dacă nu şi dubioase. În cel puţin un caz, acesta a luat bani din buzunarul public şi i-a îndreptat către familie, la o rudă de alianţă în urma căsătoriei.

Primul contract este în valoare de 650.000 de lei şi a fost încheiat cu executorul judecătoresc Dumitru Viţelaru. Din această suma s-a achitat, până acum, în jur de 200.000 de lei. Directorul Eduard Urbanschi a declarat că nu ştie foarte multe amănunte. "Eu ştiu că Electrocentrale nu mai are contract acum cu domnul Viţelaru", a răspuns acesta neconvingător.

Contract de 150.000 de lei pentru cumnată

Un alt contract dubios încheiat de Electrocentrale este înţelegerea cu avocata Cerasela Zeca. Aceasta este chiar cumnata lui Iulian Arama, președintele CA. Ea a fost contractată pentru a reprezenta Electrocentrale în lupta din instanţă cu Apaterm. Asta, în condiţiile în care Electrocentrale are un departament juridic.

Sumele ar acoperi energia termica pentru o lună

Cele două contracte care totalizează 800.000 de lei ar putea acoperi suma ce trebuie încasata pe apa caldă, în contul unei facturi lunare, de la cei 80.000 de consumatori casnici din municipiul de la Dunăre. Asta, dacă fiecare dintre aceştia ar consuma în medie doi metri cubi de apă caldă pe lună. Mai reamintim că, în repetate rânduri, Iulian Aramă a declarat că adevăratul motiv pentru care Apaterm a ajuns în reorganizare este faptul că societatea a fost condusă în funcţie de interese personale.

Datorii

Apaterm are datorii de 70 de milioane de euro la CET Galaţi (Electrocentrale) şi vreo 6 milioane de lei la bugetul statului. Apaterm are, în schimb, de încasat de la populaţie 140 milioane lei, din care 80 de milioane lei sunt penalităţi şi o bază de 60 de milioane lei.

C.Z.

Adaugă comentariu

Codul de securitate