Afaceristul Corneliu Mangalea are datorii la buget de două milioane de euro

      Controversatul om de afaceri Corneliu Mangalea, al cărui nume apare în scandalul rambursările ilegale de TVA alături de cel al lui Cătălin Chelu, este executat silit de Fisc. Direcția de Finanţe Publice din Galaţi vinde, pe bucăţi, societatea Mehid, în cadrul unei licitaţii care va avea loc pe data de 4 octombrie.

   Din cauza datoriilor pe care Mehid SA (fostă IMH), specializată în producerea de cilindri hidraulici şi piese de schimb, le înregistrează la bugetul statului, omul de afaceri va pierde mai multe bunuri în valoare de 12.517.878 de lei. Este vorba despre terenuri, hale de producţie, depozite, o turnătorie, echipamente industriale şi mai multe ateliere situate pe Bulevardul George Coşbuc, din Galaţi. „La 30 iunie, societatea înregistra datorii de peste un milion de lei. La bugetul statului Mehid avea datorii în valoare de 243.000 lei, la pensii - 580.000 lei, la sănătate – 199.000 lei, iar la şomaj – 18.000 lei”, ne-a spus George Marinescu, purtătorul de cuvând al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi. În timp ce Fiscul încearcă să mai recupereze ceva din datoriile către stat ale lui Mangalea, clădirile fostei IMH au devenit sursă de fier vechi și cărămizi pentru ”întreprinzătorii” din zonă. Mangalea are în vedere, probabil, un proiect rezidențial pe terenul cu ieșire la bulevardul Coșbuc.

   Mehid SA nu este singura societate, controlată de Corneliu Mangalea, care înregistrează datorii uriaşe către bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale. Fosta fabrică de elice navale, Elnav, are datorii de aproximativ trei milioane de lei la stat, în timp ce Grupul de firme Metal Industrie SRL are plăţi restante de peste trei milioane de lei. „După Revoluţie, fabricile au intrat pe mâna găştilor de partid, a unor lipitori de afişe, nu a unor specialişti, aşa cum ar fi fost normal. Ăştia şi-au bătut joc de industria gălăţeană. De-asta s-a dus Galaţiul la vale”, a declarat Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi.

   Corneliu Mangalea a falimentat toate firmele pe care a pus mâna, după care le-a vândut pe bucăți. După așa performanțe economice, se laudă peste tot că își mută afacerile în SUA, acolo unde și-a trimis familia.

   Corina Dobre