Tudor Petre: „Planul de reorganizare a Apaterm este o ţeapă, ne trimite în faliment”

   Tudor Petre – directorul general al Electrocentrale Galaţi – a criticat aspru, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, care s-a desfăşurat la Prefectură, decizia magistraţilor privind reorganizarea Apaterm, dar şi măsura societăţii-căpuşă de termoficare a Galaţiului de a şterge penalităţile populaţiei la întreţinere. Şeful CET a precizat că este pentru prima dată în experienţa sa de manager „al unor structuri, mai mici sau mai mari, când aflu că renunţând la nişte venituri, te redresezi. Pentru noi, este mortal ceea ce se întâmplă la Apaterm. Fiind într-o relaţie directă, fiind consumatorii noştri captivi, ne-au adus într-o situaţie disperată. Am solicitat şi în scris să se verifice foarte bine bugetul pe venituri şi cheltuieli al societăţii, echilibrarea lui, realitatea privind sursele, pentru că el asigură baza cheltuielilor. Noi nu ne amestecăm în treburile altora decât dacă suntem forţaţi. Iar, în momentul de faţă, suntem forţaţi cu disperare. Sigur, sună frumos să renunţi la nişte penalizări către populaţie, dar renunţarea la nişte venituri nu îţi echilibrează niciodată bugetul. Este o absurditate. Acestea sunt nişte daruri otrăvite. Dacă socotiţi valoarea ce ne-a fost confiscată, jefuită, de 339 de milioane de lei, raportat la suma de încasat de la populaţie – în jur de 168 de milioane de lei – mi-aş pune întrebarea unde este diferenţa şi cum a dispărut? Cel mai corect este să calculăm factura de bază: cât am facturat noi şi cât au facturat dumnealor şi cât avem de încasat fiecare. Veţi vedea că diferenţele sunt colosale”, a spus Tudor Petre. Acesta a catalogat planul de reorganizare al Apaterm drept „o ţeapă” şi a precizat că Electrocentrale riscă să intre în faliment şi să fie valorificată la fier vechi din cauza unei „decizii injuste” a instanţei. Tudor Petre a solicitat autorităţilor să facă o analiză pertinentă şi coerentă cu privire la viabilitatea Apaterm. „Acest plan de reorganizare este o ţeapă şi vehemenţa mea vine din disperare, pentru că vom fi atraşi în faliment. Este nevoie să fie luate urgent măsuri. Eu le-am propus încă din toamnă. Această hotărâre a Curţii de Apel nu are nimic cu realitatea, cu legea şi spiritul ei. Este drept că nu avem voie să comentăm hotărârile justiţiei, dar atunci când acestea sunt injuste, este nevoie. Un plan de reorganizare are rolul atât de a satisface creditorii, dar şi să dea posibilitatea de viabilizare a societăţii aflată în dificultate. Aceasta este o japcă. Rugămintea mea este ca forurile tutelare ale acestei societăţi să analizeze cu maxim interes, paternitate şi imparţialitate, să vadă cât de viabilă mai este această societate şi efectele acţiunii ei asupra celorlalte societăţi, de exemplu, Electrocentrale. Nu mai avem poartă de ieşire. Noi vom ajunge să fim valorificaţi, ca şi combinatul, la fier vechi”, a afirmat Tudor Petre.

   Corina Dobre